Cum s-au bătut europenii intre ei la ONU pentru Palestina

Uniunea Europeană (UE) a manifestat vineri o lipsă totală de unitate la ONU atunci când a votat o rezoluţie în Adunarea Generală care a cerut aderarea Palestinei ca stat cu drepturi depline în organizaţie, comentează EFE.

Mai multe ţări UE au fost chiar cosponsori ai rezoluţiei – prezentată de grupul ţărilor arabe la ONU -, precum Spania, Irlanda, Belgia şi Slovenia, care au anunţat că au început procesul de recunoaştere a Palestinei (în cazul Sloveniei) sau se pregătesc să o facă în scurt timp.

De cealaltă parte, Ungaria şi Republica Cehă s-au alăturat altor şase ţări care s-au poziţionat de partea Israelului şi au votat împotriva rezoluţiei (alături de Argentina şi Statele Unite).

Totodată, a mai existat un grup de ţări europene care au votat în favoarea rezoluţiei, fără a fi însă cosponsori ai textului, cum a fost cazul Franţei, Portugaliei, Greciei, Danemarcei, Ciprului, Maltei sau Luxemburgului.

Între timp, potrivit EFE, în tabăra celor care s-au abţinut (25 de ţări în total) au fost multe ţări din UE, precum Germania, Austria, Olanda, Suedia, Italia, Bulgaria, România, Finlanda sau Croaţia; acestea s-au alăturat, printre altele, Canadei, Regatului Unit şi Elveţiei.

Chestiunea palestiniană este probabil cea care provoacă cele mai multe diviziuni în cadrul Uniunii Europene, după cum a recunoscut Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Primarul Kievului: Zelenski distruge Capitala

    Primarul Kievului, Vitali Klitschko, l-a criticat aspru pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare