spot_img
sâmbătă, 31 ianuarie, 2026
0.3 C
București

Cum s-a autoinvitat Dan Tapălagă la DIICOT în dosarul BLACK CUBE

Din ce știu, Dan Tapalagă s-a autoinvitat la sediul DIICOT și a purtat mai multe discuții cu procurorii de caz. Am cerut să mi se pună la dispoziție declarația dumisale și ce calitate are în dosar. Mi s-a spus că a avut numai o discuție informală cu anchetatorii. Eu atât știu, că au existat trei persoane – Tapalagă, Ghiță și Dan Andronic – care au avut discuții cu procurorii. Prin avocat, am cerut declarațiile celor trei și mi s-a răspuns că discuțiile cu anchetatorii au fost numai unele de natură „informală“, a declarat fostul colonel SRI Daniel Dragomir într-un interviu acordat cotidianului România Liberă.

În acest dosar sunt câteva întrebări fără răspuns. În primul rând, acest caz a fost prezentat ca un mare caz de spionaj împotriva șefei DNA. Și avem în acest caz câteva fracturi de logică. Dacă șefa DNA a fost ținta acestei operațiuni de spionaj înseamnă că e un lucru extrem de grav. Și dacă acest lucru s-a întâmplat și a fost o amenințare gravă la adresa șefei DNA și a inte-grității sale, întrebarea lo-gică este de ce acest dosar după aproape doi ani de cercetări nu este finalizat și trimis în instanță?În al doilea rând, șefa DNA nu are calitate de persoană vătămată în acest dosar.În al treilea rând, șefa DNA a afirmat de nenumărate ori că știe cine a plătit, cum a plătit și de ce – inclusiv zilele trecute la Bruxelles – ori de ce dânsa nu sesizează oficial aceste fapte la DIICOT? Așa cum am solicitat personal încă de anul trecut. Doresc ca dânsa să sesizeze oficial organele de anchetă asupra cestor fapte și dovezi, pe care spune că le deține. Ori în acel dosar sunt lucruri pe care cineva nu vrea să le ancheteze pe mai departe și să ajungă, cum este normal, în fața instanței de judecată, ori acel dosar este o mizerie! Așa că DIICOT a realizat că nu poate trimite acel dosar la instanță și-l lasă așa… în uitare, a mai spus Dragomir.

Decorat de către președintele României în 2006 cu cea mai înaltă distincție – Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn pentru război – pentru succesul operațiunii de salvare a ziariștilor din Irak, fostul colonel SRI Daniel Dragomir face dezvăluiri de maximă importanță.

„La Washington există o anumită nemulțumire cu privire la activitatea amba-sadei de la București. Pentru că pe zona de investiții și de extindere a activităților comerciale și a mediului de afaceri planul stabilit la Washington, a fost înde-plinit în proporție de numai 7-8%“, a susținut Daniel Dragomir.

Fostul colonel SRI a menționat că „este sfidător pentru toți cetățenii României care-și plătesc taxele și impozitele și sunt alergați de ANAF pentru doi lei, ca anumite organe media să aibă datorii de sute de milioane de euro, să fie în insolvență de ani de zile și ele să «combată»  cu voioșie alături de Coldea-SRL sau PFA-Kövesi.“

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dosarul Epstein face o victimă in Europa la nivel înalt

    Fostul ministru slovac de externe, Miroslav Lajčak, a anunțat...

    AstraZeneca, investiții de 15 miliarde de dolari in China

    China a devenit un contribuitor cheie în domeniul inovației...

    Mii de persoane in stradă la Miercurea Ciuc împotriva creșterii taxelor

    Mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la...

    Jeffrey Sachs: Europa se autodistruge

    Țările europene se îndreaptă spre declin prin interzicerea gazului...

    Cină de taină la Bruxelles împotriva lui Trump

    Liderii europeni au pus la cale un plan secret...

    Ministru chinez, anchetat

    Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinarii din China a anunțat...

    MOL mută in Libia

    Grupul MOL a încheiat un nou parteneriat strategic cu...

    Articole relationate

    Categorii populare