Un prim șoc a fost creșterea prețului cerealelor și a uleiurilor. A urmat creșterea prețului îngrășămintelor: războiul din Ucraina a evidențiat dependența agriculturii europene de gazul rusesc, principalul ingredient al îngrășămintelor sintetice, se arată într-o analiză AFP preluată de France24, transmite RFI.
Guvernul rus a recomandat deja producătorilor săi de îngrășăminte să suspende exporturile. Aceasta este o provocare majoră pentru Uniunea Europeană, care importă atât gaz, cât și îngrășăminte din Rusia.
Ce este îngrășământul mineral?
Îngrășămintele conțin nutrienți ce hrănesc plantele și care le favorizează dezvoltarea. Acestea pot fi de origine organică (bălegar de urzică, gunoi de grajd lichid, găinaț etc.) sau de origine minerală: obținute din azot (N) din aer sau din minerale extrase din pământ, cum ar fi fosforul (P) și potasiul (K).
Majoritatea fermierilor europeni utilizează îngrășăminte minerale „NPK”, în special pe cele azotate. Asociația Internațională a Îngrășămintelor (IFA), care reprezintă industria mondială a îngrășămintelor, estimează că 85% din solurile din lume nu conțin azot, un element care „stimulează creșterea plantelor”.
Îngrășămintele pe bază de azot sunt produse din amoniac, care se obține prin combinarea azotului din aer cu hidrogenul din gazele naturale. Aproximativ 80% din costul de producție al amoniacului este legat de utilizarea gazului. Există mai multe tipuri de îngrășăminte: lichide (soluție de azot) sau granulate (nitrat de amoniu și uree).
O dublă dependență
,,În 2021, Rusia a fost primul exportator de îngrășăminte pe bază de azot și al doilea furnizor de îngrășăminte pe bază de potasiu și fosfor’’, reamintește Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
,,40% din aprovizionarea cu gaz a Europei provine în prezent din Rusia”, care asigură „25% din aprovizionarea Europei” cu azot, potasă și fosfat, a avertizat la 1 martie Svein Tore Holsether, directorul companiei norvegiene Yara, primul producător mondial de îngrășăminte minerale azotate.
În fiecare an, Uniunea Europeană consumă „mai mult de 11 milioane de tone de azot sintetic”, potrivit unui studiu recent al deputaților europeni ecologiști. Prin urmare, este dependentă de Rusia atât pentru gaz, cât și pentru importurile directe de îngrășăminte. Brazilia este însă cel mai mare importator de îngrășăminte azotate rusești.
Prețurile continuă să crească
Prețul îngrășămintelor minerale nu a încetat să crească, ca urmare a creșterii prețurilor la gazele naturale. „Prețurile ureei, un îngrășământ azotat esențial, s-au triplat în ultimele 12 luni”, potrivit FAO.
Invazia rusă în Ucraina a făcut să crească din nou prețul gazului, iar soluția de azot, care costa în jur de 600 de euro pe tonă la sfârșitul lunii octombrie pe piața europeană, a ajuns acum la 800 de euro, „un record”, subliniază Isaure Perrot, consultant la Agritel.
În aceste condiții, Yara a anunțat că va reduce temporar producția în Franța și Italia, iar președintele său a declarat că este „vital” ca comunitatea internațională „să lucreze pentru a reduce dependența de Rusia”.
Dar marea problemă o reprezintă capacitatea de aprovizionare, având în vedere costul astronomic al îngrășămintelor: „În Europa de Vest, agricultorii sunt în general acoperiți pentru însămânțările de primăvară, dar se pune problema pentru campania 2023”, avertizează Edward de Saint-Denis, broker la Plantureux și asociații.
”În ciuda creșterii prețurilor la cereale, nu este rentabil să cumperi îngrășăminte la 800 de euro pe tonă”, adaugă Isaure Perrot.
Soluții ?
Europa va trebui să apeleze la alte surse: „Există gaz în Algeria, în Statele Unite – dar la ce preț? – Există, de asemenea, și în Iran sau Kazahstan – dar vom dori să cumpărăm de la aceste țări?”, se întreabă doamna Perrot.
Pentru potasă, din care aproape 40% este importată din Rusia și Belarus, Europa ar putea să se orienteze către Canada, care este deja principalul său furnizor, dar la prețuri mai mari, sau către Israel și Iordania, potrivit brokerilor de cereale.
UE ar putea, de asemenea, să își sporească aprovizionarea cu fosfați, ai căror principali producători sunt China, Maroc și Statele Unite, dar evidențiază că acest lucru nu va înlocui azotul pe care se bazează randamentele ridicate ale Europei.
Isaure Perrot consideră că, în cazul în care criza va persista, vor fi explorate căi alternative, cum ar fi schimbarea culturilor, favorizând leguminoasele, floarea-soarelui sau soia, care necesită mai puțin azot decât grâul și porumbul.
La rândul său, Yara vrea să producă, începând cu anul 2023, 30% din nitratul de amoniu din hidroliza apei, nu din gaz. Acest „hidrogen verde” este încă foarte scump, dar ne-ar scăpa atât de combustibilii fosili, cât și de dependența de gazul rusesc.
Traducere de Antonia Dinu, după articolul publicat de France24
