Cum moare DNA

Faptul că fosta șefă a DNA a refuzat oferta USR de a intra imediat în politică și de a candida la prezidențiale ar putea fi o simplă preferință personală care nu merită comentată. În planul vieții publice a fost însă un lucru bun, căci dacă Laura Codruța Kövesi s-ar fi înscris într-un partid, politizarea anticorupției ar fi ajuns la paroxism. Liderul USR, Dan Barna, a înțeles și el acest lucru, căci și-a retras invitația cu o precizare: ”Dacian Cioloș chiar are dreptate când spune că magistrații trebuie sa se ocupe de justiție și societatea și oamenii să se implice în clasa politică”. 

Dar dacă fosta procuroare șefă ar fi acceptat? USR nu a făcut, de fapt, decât să-și deconspire propria gândire politică care așază DNA-ul în centrul ei, fapt care înseamnă că și până acum militanții acestei grupări au văzut în anchetele procurorilor o formă de politică.

Potrivit unei doctrine ieșite din uz, războiul ar fi continuarea politicii cu alte mijloace, or, după exact același model, există grupări în România care văd în ”lupta anticorupție” o continuare legitimă a politicii. Nu întâmplător unii ”au votat DNA”, o exprimare la prima vedere figurată, dar care a fost luată, după toate aparențele, în toate sensurile. Manifestanții care scandau ”DNA să vină să vă ia” făceau la rându-le același tip de politică, care a fost la un pas de a transforma sensul figurat într-unul propriu. Destui ziariștii scriau, la rândul lor, că DNA va reuși să ducă la bun sfârșit ceea ce nu e capabilă să facă opoziția parlamentară.

Prin urmare nu se mai poate ascunde că pe un versant al politicii românești DNA a fost și continuă să fie perceput ca un instrument de rezolvare a raporturilor de putere. În această lumină nu este de mirare că în sinea lor (transparentă de altfel) militanții din această categorie nu au cum să admită independența reală a procurorului, în care identifică de fapt (în mod legitim sau nelegitim, după caz) un cripto-simpatizant.

În recomandările Comisiei de la Veneția, care a ajuns să fie invocată foarte des în România, se arată că garanțiile legale care se acordă procurorului trebuie să fie dublate de încrederea societății. E un fel de a spune că degeaba te declari independent dacă lumea nu are încredere în onestitatea intențiilor tale. Or, atunci când o parte însemnată a corpului politic sugerează că procurorii anticorupție îi sunt aliați, este firesc ca cealaltă parte să devină suspicioasă. Exact  așa se va fi întâmplat și cu DNA care, exaltat peste măsură de unii, a ajuns să fie suspect în ochii celorlalți. Desigur, există și numeroase fapte precise care atestă abuzuri și încălcări procedurale în cursul anchetelor DNA (și pe care președintele Iohannis le-a admis numai cu jumătate de gură), dar privind lucrurile în mare, percepția politizării parchetelor este corelată strâns cu apologia lor.

Reiese, logic, că parchetele anticorupție vor fi percepute ca fiind cu adevărat neutre din punct de vedere politic, atunci când vor înceta nu atacurile, ci apologia la adresa lor. Sunt cu siguranță destui oameni de bună credință care, elogiind DNA, își afirmă pur și simplu exigențele de natură etică, dar e vorba acum de aceia care își pun speranțele partizane în anchetele DNA, acelea care le-ar rezolva mai ușor ecuația politică.

Revenind, dacă fosta șefă a DNA ar fi acceptat, fără nicio tranziție, oferta USR de a candida la prezidențiale, ar fi fost o lovitură fatală pentru ceea ce se numește în România ”lupta anticorupție”, căci ea nu ar mai fi reușit niciodată să se spele de bănuiala politizării ei. Dacă un procuror, dat afară pentru că ar fi făcut anchete partizane, se înscrie a doua zi într-un partid e ca și cum ar confirma el însuși că a fost animat de motivații politice.

Ce va fi cu parchetele vom vedea, dar dacă lumea va continua, pe o scară atât de largă, să vadă în anchetele judiciare o continuare a politicii cu alte mijloace, procurorii nu vor fi niciodată percepuți ca actori neutri.