Fără sezonieri, agricultura germană nu supravieţuieşte. Cum supravieţuiesc însă lucrătorii mobili din România şi alte ţări est-europene fără o asigurare medicală adecvată?, se arată într-un reportaj Deutsche Welle.
REPORTAJUL DEUTSCHE WELLE:
Cristian pare liniştit acum. După aproape un an de când lucrează în Germania, tânărul român de 20 de ani are senzaţia că situaţia începe să se normalizeze şi pentru el. Odiseea lui Cristian a început în iulie 2020, când a ajuns la o fermă germană, unde urma să ajute la muncile agricole. Nu vorbea limba, nu înţelesese exact ce semnase, dar ştia că are nevoie de bani pentru a-şi sprijini familia din România şi, de ce nu, pentru a-şi face el însuşi un rost în viaţă. Nu îl interesa dacă are o asigurare medicală valabilă, pentru el conta că la sfârşitul lunii putea să se bucure de puţin peste 1000 de euro, bani cu care, după ce trimitea o parte celor de acasă, putea să viseze la o viaţă mai bună.
Cristian muncea în medie 12 ore pe câmp, şase şi deseori chiar şapte zile pe săptămână, mânca puţin, dormea prost, dar spera să reziste cel puţin un an. Pe atunci nu ştia că, sezonier fiind, în Germania perioada de lucru este limitată, şi nici că, după primele luni de toamnă, fermierii nu mai au nevoie de ajutor la muncile agricole.
A aflat în luna octombrie, atunci când cineva i-a propus să lucreze în construcţii, după ce ferma la care lucrase încheiase şi perioada de pregătire a câmpului pentru primăvară.
Nici pe şantier norocul nu i-a surâs lui Cristian. Lucrau „mai mult la negru”, după cum recunoaşte el în discuţia cu DW, nu aveau niciun fel de asigurări iar salariul nu era nici pe departe ceea ce îi promisese cunoştinţa care îl adusese acolo.
În ianuarie, urmând sfatul unui alt cunoscut, Cristian a ajuns să lucreze la o pepinieră. Zi de zi, tânărul transporta şi împacheta 250 de pomi, „fiecare cântărea 30 până la 40 de kilograme”, îşi aminteşte el în dialogul cu DW şi zâmbeşte trist. Nu munca în sine îl deranja, ci felul în care erau trataţi: „fără respect, înjuraţi, traşi de haine şi scuturaţi puternic, dacă nu ne făceam treaba cum sperau şefii”.
Atunci când a cedat psihic şi a vrut să plece, Cristian s-a mai lovit de un impediment: angajatorul îi reţinuse buletinul şi fără buletin tânărul nu putea nici să se întoarcă acasă, nici să îşi caute un alt loc de muncă.
După două săptămâni în care a lucrat fără nicio zi liberă, Cristian a primit 635 de euro. A muncit din greu, trebuia să primească mult mai mult, dar este fericit că a reuşit să plece de acolo. L-a ajutat Cătălina Guia, consilieră în cadrul programului guvernamental de land din Renania de Nord-Vestfalia (NRW) „Arbeit und Leben” („Muncă şi Viaţă), care a convins angajatorul să elibereze nu mai puţin de 10 români care se aflau într-o situaţie similară. În condiţiile în care Cristian a lucrat 108 ore în cele două săptămâni, iar angajatorul i-a oprit din salariu 71 de euro pentru cazare şi 130 de euro pentru transport, atunci venitul lui este cu mult sub minimul legal din Germania de 9,50 euro pe oră. Angajatorul nu i-a înmânat la final niciun fluturaş de salariu, ceea ce nu este, din păcate, o excepţie.
Cristian lucrează acum la o fermă în alt land federal şi spune că se simte mai apreciat. Nu are însă o asigurare de boală şi nici nu contribuie la asigurările sociale, deşi perioada lucrată în Germania i-ar fi utilă, mai târziu, la pensie, de exemplu.
Carantina pentru sezonieri înseamnă deseori concediu fără plată
Cristian este muncitor sezonier. Unul din cei care, în plină pandemie, a ales să vină în Germania ca să câştige bani, greu munciţi, dar şi ca să îşi facă un rost în viaţă.
El este tânăr şi nu se teme că s-ar putea îmbolnăvi, deşi a văzut cum colegii lui leşinau epuizaţi chiar pe câmp, cum se ascundeau în containere atunci când tuşeau şi aveau febră pentru a nu intra în carantină. Carantina pentru sezonieri înseamnă, deseori, un fel de concediu fără plată. Nu munceşti, nu primeşti niciun ban.
Soarta lui Cristian şi a altor câteva zeci de mii de muncitori sezonieri, în condiţiile în care agricultura din Germania depinde anual de ajutorul a nu mai puţin de 300.000 de angajaţi temporar, i-a determinat să dialogheze mai intens pe responsabilii de la Berlin şi Bucureşti. Potrivit Ministerului Federal al Muncii, „din 2020, ministerele de resort din Germania şi România colaborează mai strâns şi mult mai intens”, după cum se precizează în răspunsul la solicitarea adresată de DW. Din luna mai a anului trecut a fost semnat un document bilateral „Memorandum of Understanding” şi se organizează în mod regulat întruniri şi discuţii pe diverse teme în timp ce „ambele părţi se informează reciproc asupra evoluţiilor actuale”, mai aflăm din răspunsul Ministerului Muncii de la Berlin.
După un astfel de dialog, Ministerul Muncii de la Bucureşti, prin vocea doamnei Raluca Turcan, anunţa că România este pregătită să trimită 270.000 de muncitori sezonieri în Germania şi că, prin comparaţie cu anul trecut, condiţiile şi regimul de lucru vor fi îmbunătăţite.
Există un contract bilateral care prevede că „în prezent, intrarea lucrătorilor agricoli sezonieri este permisă” dar şi că aceştia „sunt scutiţi de interdicţia de transport”, care în 2020 a creat multe probleme, în condiţiile în care, dacă apăreau neînţelegeri, oamenii erau abandonaţi pe străzi, de unde nu puteau să revină în ţară. Mai mult chiar, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale de la Bucureşti a iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care se completează practic Legea 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.
Plecând de la ideea că de condiţiile de igienă şi carantinare răspund în mare parte angajatorii germani, am vrut să ştim de la autorităţile din Bucureşti ce schimbări sunt prevăzute în cazul transportului acestor persoane înspre şi dinspre Germania. „În cazul grupurilor mai mari de 10 lucrători, transportul se va face prin intermediul firmelor autorizate să efectueze transport internaţional de persoane, pentru a ne asigura că sunt transportaţi în condiţii de siguranţă, atât din punct de vedere al respectării regulilor de protecţie specifice pandemiei COVID-19, cât şi în ceea ce priveşte siguranţa vehiculului din punct de vedere tehnic”.
Dacă problema transportului pare a fi rezolvabilă, multe neclarităţi se leagă în continuare de regimul asigurării medicale a forţei de muncă sezoniere.
Legislaţia din Germania prevede că sezonierii pot lucra, până la 31 octombrie 2021, până la maximum 102 zile în agricultură, fără a plăti niciun fel de contribuţii sociale, deci nici asigurare medicală. La solicitarea DW, Ministerul Muncii de la Berlin precizează că „obligativitatea asigurării medicale există deja în Germania. Pentru a ne asigura că prevederile sunt respectate, se vor introduce două sisteme de înregistrare. Pe de-o parte, angajatorul va fi obligat să anunţe dacă angajatul beneficiază de asigurare medicală. Pe de altă parte, autorităţile locale trebuie să fie informate asupra perioadei în care lucrează efectiv angajatul sezonier. Dacă se depăşeşte pragul stabilit, atunci angajatorul trebuie să îl înregistreze pe acesta în sistemul asigurărilor sociale.”
Angajatorii înşişi, fermierii, care declară în continuare că depind de ajutorul acordat de sezonieri, sunt conştienţi că, în lipsa unei asigurări medicale, costurile pot scăpa de sub control. În 2020, au existat focare de COVID-19 şi la fermele în care lucrau sute de sezonieri. Unul dintre românii care lucrau în Baden-Württemberg a murit chiar, după ce se infectase cu coronavirus şi nu a fost transportat la spital. În discuţia cu DW, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Fermierilor Germani (Deutscher Bauernverband), Axel Finkenwirth, spune că le „recomandă” membrilor să îi asigure medical pe lucrătorii sezonieri.
Sunt asiguraţi sezonierii?
„O asigurare pentru accidente de muncă primesc automat”, ne explică Cătălina Guia de la „Arbeit und Leben”. Important este ca aceştia să aibă un contract de muncă valabil şi angajatorul să îşi respecte obligaţiile.
Există însă şi asigurări medicale private, pe care unii fermieri le încheie pentru sezonierii care îi ajută la muncile agricole. „Este absolut de neînţeles de ce, tocmai în perioada dominată de coronavirus, obligativitatea asigurării medicale este amânată pentru 2022. În plus, modelul unei mini-asigurări private pentru sezonieri nu este suficient, necesară fiind o protecţie completă pentru lucrătorii sezonieri prin asigurarea medicală obligatorie”, precizează pentru DW Benjamin Luig, coordonator de branşă pentru construcţii şi munci agricole, în cadrul proiectului „Faire Mobilität”, destinat lucrătorilor mobili. Este greu de crezut că o astfel de asigurare, care nu costă mai mult de 15 euro pe lună, ar putea prelua costurile unei spitalizări.
La Bucureşti, autorităţile cunosc situaţia şi insistă că, odată cu aprobarea ordonanţei de urgenţă, „contractele de oferte ferme de locuri de muncă încheiate de către agenţii de plasare cu angajatorii din străinătate trebuie să conţină şi o clauză privind încheierea şi semnarea unei asigurări de sănătate a angajaţilor români în aceleaşi condiţii cu cetăţenii din statul de primire”.
La Berlin însă s-a decis ca modificările legislative să intre în vigoare de abia în anul 2022.
Cristian ar putea să încheie o asigurare pe cont propriu, care îl costă însă aproape 200 de euro lună de lună şi care trebuie anulată în momentul în care părăseşte Germania. În caz contrar, asigurarea l-ar putea trece în registrul rău-platnicilor, cu toate consecinţele negative ce decurg de aici. Preferă să rişte, deocamdată. Dar speră ca, la un moment dat, după ce a mai deprins puţin germana şi a înţeles cum funcţionează sistemul de aici, să nu mai fie sezonier.
„Muncă multă, drepturi puţine”, zâmbeşte tânărul român înainte de a termina pauza şi implicit şi discuţia cu DW. Se întoarce la câmp, acolo unde îl aşteaptă conaţionalii şi şeful de tură, toţi români. Sparanghelul trebuie să ajungă la prima oră în magazinele din toată Germania.
