spot_img
sâmbătă, 28 februarie, 2026
-1.1 C
București

Cum a omorât Olanda civili

Un tribunal din Ţările de Jos a stabilit miercuri că bombardarea de către soldaţi olandezi a unui complex rezidenţial din provincia afgană Uruzgan, în iunie 2007, soldată cu moartea a 20 de civili, a fost ilegală, iar statul olandez trebuie să le acorde despăgubiri victimelor, transmite Reuters.

„Ţările de Jos au fost responsabile pentru bombardarea caselor. Se ştia că acele case erau locuite de civili. Statul a invocat faptul că talibanii folosesc casele pentru scopuri militare (…) şi deci bombardamentul nu a fost ilegal”, a scris instanţa de la Haga.

„Dar curtea consideră că statul nu a clarificat pe ce bază a ajuns la concluzia că respectivele case erau utilizate de talibani (…) şi de aceea consideră că bombardamentul a fost ilegal”, a subliniat curtea în comunicatul său.

Acesta mai menţionează că suma care trebuie plătită ca despăgubiri către victime urmează să fie stabilită la o dată ulterioară.

Ministerul olandez al Apărării a cerut procuraturii acum aproape doi ani să examineze acel raid după ce un veteran de război olandez a ridicat problema legitimităţii acţiunii.

Acesta a relatat că i s-a ordonat să tragă cu artilerie grea asupra unor case din districtul Chora, superiorii săi bănuind că acolo s-ar afla talibani. Veteranul citat a menţionat, într-un interviu în publicaţia olandeză Trow, că acţiunea respectivă a avut la bază doar comunicaţii radio interceptate şi că cei asupra cărora s-a tras în timpul atacului nu au ripostat. Or, acest lucru a părut a fi o încălcare a regulilor angajării militare olandeze în Afganistan, conform cărora se poate recurge la forţă doar pentru autoapărare.

Atacul asupra complexului rezidenţial a făcut parte din aşa-zisa Bătălie pentru Chora lansată împotriva talibanilor de ISAF, fosta forţă internaţională a NATO din Afganistan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AI va omori motorul de căutare Google

    Directorul general al Condé Nast, Roger Lynch, a declarat pentru Financial...

    India, cuiul lui Pepelea intre Afganistan și Pakistan

    În noaptea de 27 februarie, ministrul pakistanez al Apărării,...

    Fritz, sedus de milițianul Caragea: Nu e numire politică, ci făcută de un minister

    Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că numirea lui...

    Trump: Facem o „preluare amiabilă a Cubei”

    Statele Unite ar putea efectua o „preluare amiabilă a...

    Ungaria mută economic puternic in Serbia

    La forumul de afaceri ungaro-sârb sunt reprezentate 47 de...

    Articole relationate

    Categorii populare