Cum a fost racolată o americancă de serviciile secrete chinezești într-un love story: Culmea e că a fost condamnată pentru fraudă, nu pentru spionaj

O fostă diplomată americană a fost condamnată marţi la 40 de luni de închisoare pentru că a minţit autorităţile în legătură cu contactele pe care le-a avut cu serviciile de informaţii chineze, cărora le-a vândut documente confidenţiale, informează AFP şi dpa conform Agerpres.

Ea avea legături cu fosta administrație democrată, în special cu Hilary Clinton.

Candace Marie Claiborne, în vârstă de 63 de ani, care a pledat vinovată, a primit şi o amendă de 40.000 dolari.

Aflată în serviciul diplomatic american din 1999, ea se afla la post la Beijing şi Shanghai când a întâlnit, în 2007, doi agenţi ai serviciilor secrete chineze.

Ea a primit „zeci de mii” de dolari, în bani lichizi şi cadouri, în schimbul documentelor pe care le furniza părţii chineze, potrivit autorităţilor americane. Majoritatea cadourilor erau destinate unui tânăr a cărui identitate nu a fost dezvăluită, şi cu care diplomata convieţuia.

Copleşită de probleme financiare, Claiborne a fost arestată în 2017, dar nu a fost acuzată de spionaj. În aprilie anul acesta a acceptată să pledeze vinovată pentru fraudă şi pentru că a ascuns faptul că a avut legături cu agenţi ai unui stat străin.

Claiborne „avea acces la informaţii clasificate în calitate de angajat al guvernului american şi a abuzat de această încredere în detrimentul securităţii ţării noastre”, a explicat directorul adjunct interimar al FBI, John Selleck.

Oficialul american a subliniat, totodată, „ameninţarea constantă” pe care o constitue serviciile de informaţii chineze la adresa titularilor americani acreditaţi în domeniul securităţii.
Un fost membru al CIA, Kevin Mallory, a fost condamnat în mai la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei.

Un alt fost membru al CIA, Jerry Chun Shing Lee, a pledat vinovat la începutul lunii mai pentru „conspiraţie” în vederea furnizării Chinei „de informaţii privind apărarea naţională”. El riscă condamnarea cu închisoare pe viaţă şi este bănuit că a contribuit la prăbuşirea reţelei CIA în China, între 2010 şi 2012.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare