Îmi este teamă, a mărturisit fostul șef al ANI, Horia Georgescu, duminică seară la B1 în emisiunea Controverse realizată de Andrei Bădin.
În emisiune, Georgescu a refuzat să infirme informațiile despre evenimentele petrecute cu câteva zile înainte de reținerea și arestarea sa din 16 martie 2015.
Andrei Bădin a invocat informațiile de la surse participante la o reuniune publică din 11 martie 2015 de la Grupul de Dialog Social (GDS), unde Horia Georgescu ar fi avut niște discuții în contradictoriu cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și președintele Klaus Iohannis.
5 zile mai târziu Horia Georgescu a fost reținut de DNA și, mai apoi, arestat.
Conform celor scrise de Elena Udrea în Jurnalul său, Horia Georgescu ar fi fost avertizat de Kovesi încă din campania din 2014 să nu se implice în dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis.
Câteva zile mai târziu Horia Georgescu a fost ridicat din fața casei sale și apoi reținut și arestat 4 luni de zile..
Sunteți bine?, l-ar fi întrebat președintele Iohannis la aceea întâlnire pe Horia Georgescu.
Fostul șef al ANI nu a infirmat informațiile prezentate de Andrei Bădin.
Nu doresc să comentez, a spus el.
Georgescu l-a indicat pe fostul șef al SRI, George Maior, actualmente ambasador în SUA, ca fiind cel care ar fi condus Statul Paralel din România.
Se folosea de dosare pentru a face jocuri politice. Maior avea cea mai mare putere din România, a mai spus Georgescu.
SRI A CONFIRMAT TOT CE AM SPUS prin documente transmise Comisiei SRI, a susținut fostul șef al ANI.
Horia Georgescu a mai susținut că fostul șef al SRI l-ar fi presat să grăbească dosarul de incompatibiliate al actualului președinte Klaus Iohannis în campania din 2014 și a cerut personal grăbirea dosarului la Înalta Curre.
Am greșit. Am fost naiv. Am fost folosit, a declarat Horia Georgescu.
ÎNREGISTRAREA INTERVIULUI CU HORIA GEORGESCU:
George Maior a încălcat legea, a susținut în emisiunea Sabin Orcan, directorul Newsweek România.