Home Politica Culisele reuniunii liberale de la Vila Lac

Culisele reuniunii liberale de la Vila Lac

0

După aproape patru ore de discuții la Vila Lac, liberalii și-au împărțit funcțiile de secretari de stat și șefi de agenții. Procedura aleasă a fost simplă: în funcție de scorul de la alegeri, pe rând, fiecare șef de organizație a cerut posturi în Guvern. Prima tragere a avut-o președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, transmite Radio Europa Liberă.

„Ludovic Orban a luat primul cuvântul și a spus că nu se poate organiza un Congres online, că avem nevoie de un Congres cu prezență fizică. Concluzia a fost că Congresul ordinar se va organiza cât se poate de repede, dar în condiții de siguranță din punct de vedere sanitar”, au declarat pentru Europa Liberă surse participante la ședința PNL.

Scopul actualei conduceri este de a tăia elanul puciștilor, care s-au pronunțat pentru organizarea rapidă a Congresului ordinar. Ludovic Orban a obținut astfel consensul liderilor de organizații pentru o temporizare în ceea ce privește alegerea viitorului președinte al partidului.

După discuțiile generale, cea mai așteptată parte a fost cea legată de împărțirea funcțiilor de secretar de stat și șefi de agenții. La întâlnirea de astăzi nu s-a luat însă și o decizie în privința prefecților și subprefecților.

Conducerea PNL a stabilit ca fiecare președinte de organizație să spună ce poziție de secretar de stat dorește și ce agenție. Ordinea aleasă a fost în funcție de rezultatul de la alegeri.

„Primul care a ales a fost Dan Motreanu, președintele organizației PNL Giurgiu. Opțiunea lui a fost să aibă un secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, minister condus de UDMR”, a precizat un președinte de organizație.

Rând pe rând au fost luate pozițiile de la Agricultură, Transporturi sau Fonduri Europene. Spre exemplu, funcția de secretar de stat la Ministerul de Finanțe nu a fost printre cele râvnite, ea fiind aleasă după locul 20.

Primele douăzeci de organizații în topul electoral au avut dreptul să obțină trei funcții: un secretar de stat și două funcții în agenții. Urmează apoi al doilea calup de organizații cărora le revin două funcții: un secretar de stat și o agenție. Organizațiile cu cele mai slabe rezultate au primit doar un secretar de stat.

În cadrul ședinței de la Vila Lac nu au fost stabilite și numele care vor ocupa aceste poziții, ci doar filiala care va avea dreptul să desemneze o persoană.

„Va exista o comisie din care vor face parte Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru a verifica fiecare propunere. Orban a spus că nu pot să fie propuși traseiști pentru Guvern sau oameni cu probleme penale”, au precizat surse din PNL.

Ludovic Orban urmează să aibă o discuție săptămână viitoare în Coaliție prin care să împartă funcțiile de prefecți și subprefecți cu USR-PLUS și UDMR.

Ad

Exit mobile version