Home Dezvaluiri Culisele primei manifestaţii de stradă împotriva SUA din România

Culisele primei manifestaţii de stradă împotriva SUA din România

0

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)

În România a avut loc azi prima manifestare de stradă împotriva SUA, fie ea și indirectă, sub forma protestelor reunite sub genericul ”Vrem Europa, nu dictatură”. O manifestație de la care au lipsit aproape complet omniprezentele, altădată, steaguri americane și care a fost încurajată în transmisie live de însuși președintele țării. Numai că rezultatul e catastrofal pentru Klaus Iohannis și reprezintă un mesaj extrem de dur care îi este transmis din zonele cel mai ”delicate” cu putință.

De o lună de zile se pregătește intens, așa cum reieșea, cel puțin, de pe rețelele virtuale, marele miting de protest de azi, care trebuia să se deruleze în București, în mai multe orașe ale țării și chiar în cîteva mari orașe europene. Organizatori, cei de la Corupția ucide, Rezistenta, Insistăm, Reset, Inițiativa România, Acțiunea Civică Galați, Declic, Uniți Salvăm, Umbrela Anticorupție Cluj și Aradul Civic etc.

”Metodele și acțiunile PSD-ALDE au ca efect îndepărtarea României de standardele europene și democratice și aruncarea ei în liga regimurilor autocratice, în care domnesc interesele și bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice, iar societatea este lipsită de șansa de a sancționa derapajele acestora” se arăta în chemarea la miting.

Leit-motivul era clar și fără echivoc: guvernanții vor să ne scoată din Europa.
Un mesaj repetat de presa de casă a lui Iohannis, care a vorbit în ultimele zile de Romexit și altele asemenea.

Un miting care avea, una peste alta, cea mai mare miză dintre toate cîte au fost pînă acum în ultimii ani. Nu cîteva articole din codurile penale, nu vreo ordonanță de grațiere, nu vreo altă lege ori hotărîre de guvern controversată, ci însăși orientarea politică externă a țării noastre. Spre acel Vest către care am tînjit încă din anii stalinismului feroce.

La asemenea miting, cu asemenea miză, participarea trebuia să fie record, mai ales că și vremea e superbă. Dacă românii au ieșit cu zecile, chiar sutele de mii cînd era ger năpraznic, acum cu atît mai mult.

În plus, președintele țării a dat semnale limpezi în direct și la oră de vîrf, intervenind azi, de la Blaj, cu declarații dure:

“Vreau să reamintesc acestor PSD-işti că românii sunt europeni, iar aceste măsuri ale unei guvernări contra-performantă riscă să ne scoată din Europa, aşa ceva nu se poate.”

“Bănuiesc că oamenii sunt în stradă fiindcă sunt nemulţumiţi şi mesajul meu pentru ei este unul foarte clar: e importantă atitudinea civică pentru a-i readuce pe aceşti guvernanţi cu picioarele pe pământ. Am impresia de multe ori că ne afundăm, aşa, într-o gaură de antieuropenism, de diletantism, de populism din care o să ieşim din ce în ce mai greu” a mai spus el.
Și a explicat și motivele enervării sale: participarea României, spre exemplu, la acțiunea unor țări europene prin care s-a blocat declarația Serviciului de Acțiune Externă al UE, menită să împiedice recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului.

“În ceea ce priveşte cea mai recentă speţă, declaraţia care a fost pregătită de Serviciul de Acţiune Externă al UE, o să îl chem pe ministrul de Externe, ca să îmi explice ce şi cum s-a discutat şi care a fost motivaţia pentru măsura care s-a luat. În privinţa mutării ambasadei nu s-a făcut absolut niciun pas, în nicio direcţie. Ambasada nu poate fi mutată fără acordul meu. Punct! Indiferent cine ce spune”, a declarat Iohannis.

”Prin blocarea unei declaraţii, iată că dintr-o dată România este readusă în marginea Uniunii, împreună cu ţări pentru care am tot respectul, dar care sunt de esenţă mai degrabă eurosceptică. Vreau să reamintesc acestor PSD-işti că românii sunt europeni, sunt pro-europeni, iar aceste măsuri din ce în ce mai frecvente, anti-europene, care vin pe linia PSD, care vin pe linia unei guvernări contraperformante a PSD, aceste măsuri riscă realmente să ne scoată din Europa. Aşa ceva nu se poate. Nu este admisibil ca PSD, printr-o guvernare după ureche, o guvernare nefundamentată, să ia din ce în ce mai des anumite decizii, care sunt convins că sunt dictate de la nivelul partidului şi nu al Guvernului, şi să ne readucă în marginea Europei. Românii îşi doresc să fie parte integrantă din nucleul Europei. Românii nu îşi doresc să aibă abordări euro-sceptice sau anti-europene” a mai tunat președintele, pe multiple canale TV.

La asemenea declamații, în alte vremuri s-ar fi clătinat munții și ar fi ieșit apele din matcă.
Spunînd ”E importantă atitudinea civică”, președintele a spus, de fapt, ”Ieșiți masiv în stradă să punem pesediștii cu botul pe labe!”

Numai că, surpriză maximă: teatrul de luptă, aproape gol!

Spre orele 21,00, cînd ar fi trebuit să fie maxim de afluență, Digi 24 – experta recunoscută în numere hiperumflate – transmitea un maxim de 5.000 de oameni în București, încă vreo 150 la Cluj și tot așa.

Cea mai dezastruoasă participare la mitingul cu cea mai mare miză dintre toate??

Primul miting la care au lipsit aproape cu desăvîrșire steagurile americane – una-două mici excepții marginalizate – care altădată fluturau măreț aproape eclipsîndu-le pe cele ale UE.

O participare atît de jalnică, cu figuri atît de apatice, încît televiziunile de casă ale Cotrocenilor au început, ușor-ușor, să se retragă din schemă, intercalînd și alte teme în transmisii.

În fapt, să o spunem pe șleau: în România se confruntă la această oră două mari curente politice, niciunul antidemocratic, cum încearcă să sugereze Iohannis și ai lui.
E vorba pur și simplu de orientarea PSD spre axa SUA-Marea Britanie-Israel, și a lui Iohannis, PNL, USR și care or mai fi, spre UE.

Două blocuri între care falia crește vertiginos.
Și obligă la o alegere.

Nici șeful statului, nici susținătorii săi nu îndrăznesc să pronunțe numele Americii în opoziție cu cel al Europei, dar asta nu face mesajul mai puțin limpede.

Nu ne-am propus aici să dovedim că Iohannis are sau nu dreptate cînd se poziționează împotriva Americii, e o temă, oricum, teribil de complexă.

Ci doar să facem două mărunte observații.

Prima, e aceea că președintele ar fi trebuit să fie mult mai precaut, mai diplomat și mai echilibrat în apelurile sale către popor privind orientarea categorică spre UE. Nu de alta, dar sondajele din ultimul an au tot avertizat că populația României a virat încet-încet spre un grup majoritar eurosceptic. În octombrie anul trecut, un sondaj comandat de Parlamentul European releva că doar 48% dintre români mai susțineau apartenența la UE, în scădere îngrijorătoare față de luna mai, cînd procentul era de 57%.

Asta da prăbușire!
Confruntat cu asemenea fenomen, Iohannis nu are dreptul – și nici nu e înțelept – să se comporte ca și cum ar avea de partea lui, dimpotrivă, o majoritate zdrobitoare.

A doua observație e mult mai seacă, dar și mai terifiantă pentru Cotroceni: serviciile secrete autohtone par să aibă altă orientare externă decît președintele.

Dacă nu era așa, în seara asta am fi avut parte de un adevărat regal în piețele patriei!
Dezastrul de participare e, pentru Iohannis, un cartonaș galben de mari proporții care i se arată dintr-o anume direcție. Una care îi poate aduce, la o adică, și unul roșu.

Ad

Exit mobile version