COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
SUA nu încurajează aspirațiile României de a deveni un hub regional în privința gazelor naturale. Dar nici românii nu au făcut absolut nimic pentru a câștiga acest statut.
În jurul exploatărilor de gaze din Marea Neagră se desfășoară o controversă discretă al cărei conținut integral nu a fost făcut public. Deși proiectul în care sunt implicate două mari companii americane părea o poveste de succes, de la o vreme încoace s-a creat o situație tensionată. Este firesc să existe și complicații în cursul negocierilor, dar de data aceasta a apărut senzația apăsătoare că asupra autorităților de la București se exercită presiuni concertate. Tensiunea a sporit într-un crescendo rapid pe durata unei singure săptămâni.
Aflat în România, asistentul secretarului de stat al SUA, Wess Mitchell, exprima încă, săptămâna trecută, o atitudine foarte relaxată: ”Astăzi, companiile americane au un rol în explorarea şi exploatarea de noi zăcăminte descoperite la ţărm şi în Marea Neagră, care au potenţialul de a transforma România în exportator de gaze naturale. Aceste noi surse de importanţă vitală vor consolida economia României şi vor promova securitatea energetică a întregii regiuni. Aşteptăm cu interes adoptarea Legii Offshore şi lăudăm dezvoltarea rapidă, de către România, a infrastructurii şi resurselor necesare pentru gazoductul BRUA pe teritoriul său”(unibuc.ro).
Dar în mod suprinzător, votul asupra legii a fost amânat pentru o dată neclară, iar ambianța generală s-a degradat rapid. Ambasada SUA publica joi pe pagina sa de facebook un mesaj care conținea deja o notă severă: ”România are o oportunitate extraordinară de a adopta o legislaţie care să permită exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră.”
Poate mesajul ar fi trecut neobservat dacă nu ar fi făcut senzație o declarație a ministrului de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, care a spus la Washington că este important să fie menținută o presiune internaţională pentru ca România să înceapă exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră începând cu 2022 (hirado.hu). Totodată el a criticat România că nu-și respectă angajamentele privitoare la conectarea cu țările vecine.
A fost evident că subiectul legii offshore și cel al conductei BRUA, care ar transporta gazul până la frontiera cu Ungaria, este de fapt unul și același lucru, căci afacerea a fost concepută în mod integrat, de la exploatare, transport și până la vânzare. Americanii de la Exxon, de pildă, nu ar fi dispuși să înceapă exploatarea dacă nu ar fi siguri de pe acum că au un client sigur și statornic, căci România nu are deocamdată posibilitatea să utilizeze întreaga cantitate exploatabilă. Iată de ce Péter Szijjártó și Wess Mitchell vorbesc la unison și pledează, de fapt, solidar pentru aceeași afacere.
În plus, Comisia Europeană este implicată la rândul ei, căci finanțează o parte importantă din lucrările de construcție ale conductei BRUA, menită să transporte gazele extrase în Marea Neagră, fapt care îi oferă autoritatea de a interveni la rândul ei: ”Sper ca problemele cu Ungaria să se rezolve pentru că este esențial să ducem acest proiect la bun sfârșit. Îi felicit pe toți cei care muncesc la acest proiect” (Comisarul european pentru energie, Miguel Arias Cañete).
De fapt e neclar care sunt ”problemele cu Ungaria”, căci în afara unei polemici publice dezarticulate nu există niciun dezacord obiectiv, ci doar gelozii și suspiciuni reciproce. În România predomină punctul de vedere că afacerea este dezavantajoasă din moment ce aproape două treimi dintre români nu au acces la rețeaua de gaze, în timp ce toată producția din Marea Neagră ar urma să fie exportată. Dar, pe de altă parte, rețeaua de distribuție nu crește ca iarba și, în absența unor proiecte solide, americanii presează, ungurii presează, UE presează la rândul ei pentru ca mașinăria producție- transport-distribuție să fie pusă urgent în mișcare.
În România s-a discutat mult și despre intenția Ungariei de a opri conducta BRUA pe teritoriul ei, dar acest lucru nu are un impact direct asupra României. Desigur, în cazul în care românii ar fi investit pentru a-și spori substanțial capacitatea de înmagazinare a gazelor naturale, ar fi putut aspira să devină un hub energetic regional, fapt care ar fi limitat de la sine ambițiile Ungariei, dar deocamdată nu este cazul.
Dar mai semnificativ este că SUA nici nu încurajează România pe această cale, ba dimpotrivă. Într-un interviu de acum două săptămâni, recomandat cu insistență de amabasada americană, Sandra Oudkirk, secretar asistent adjunct pentru energie, dezaproba destul de categoric ideea depozitării gazelor pe teritoriul României: ”În ce priveşte Europa de Sud şi Centrală, am impresia că cele mai multe ţări şi-ar dori să fie hub-uri regionale. Cred că în cazul României, mai important este faptul că ea poate fi producător care să exporte gaze naturale (…) aşadar în discuţiile SUA cu România despre securitatea energetică, privim România în principal ca sursă, nu neapărat ca hub.” (G4media)
E clar prin urmare că ”securitatea energetică” în regiune este planificată la Washington și nu la București și că românii sunt consiliați să se mulțumească cu rolul care le-a fost încredințat.
Dar ceva strică acum fluența proiectului. Se pare că Parlamentul de la București intenționează ca, în cuprinsul legii privitoare la exploatarea offshore, să instituie impozite mai mari decât sperau americanii sau poate caută și alte soluții pentru a extrage un profit mai substanțial din această afacere de mare amploare. Câtă vreme nu avem acces la detaliile negocierii, nu ne putem cu adevărat pronunța.
Este posibil însă ca Guvernul și membrii Parlamentului să se fi oprit înaintea deciziei finale mai ales din cauza unui complex ce poate fi bănuit cu ușurință. Complexul perdantului, al celui care a negociat prost de fiecare dată, cedând resurse importante în condiții dezavantajoase. E o teamă firească ținând cont de precedentele cunoscute, dar o negociere reușită se pregătește cu mult timp înainte. Căci, dacă privim retrospectiv, observăm că strategia afacerii a fost declanșată chiar a doua zi după ce România a câștigat la Haga procesul cu Ucraina privitor la Insula Șerpilor.