Culisele luptei secrete de la Vatican și moartea unuia din conservatorii Bisericii Catolice: Papa Francisc și LGBTQ

Cardinalul australian George Pell, unul dintre principalii conservatori din cadrul Bisericii Romano-Catolice şi fost oficial de rang înalt la Vatican, decedat marţi la vârsta de 81 de ani, ar fi fost autorul unui memoriu secret în care numeşte pontificatul papei Francisc drept o „catastrofă” în care corectitudinea politică a dominat, în timp ce nedreptăţile la nivel global au fost ignorate, a declarat jurnalistul italian care a publicat documentul, relatează Reuters conform Agerpres.

Lansat anul trecut sub pseudonimul „Demos”, documentul îl acuză pe papa Francisc de tăcere asupra unor probleme morale, între care deschiderea Bisericii Catolice germane faţă de comunitatea LGBTQ, hirotonirea femeilor şi comuniunea pentru persoanele divorţate.

„Comentatori ai fiecărei şcoli, dacă din diferite motive…sunt de acord că acest pontificat este un dezastru în majoritatea sau multor privinţe; o catastrofă”, începe memoriul.

„Deciziile şi politicile sunt adesea ‘politically correct’, dar au existat eşecuri grave în sprijinirea drepturilor omului în
Venezuela, Hong Kong, China continentală, iar acum în invazia rusă”, se mai spune în document.

„Aceste probleme ar trebui să fie revizuite de următorul papă. Prestigiul politic al Vaticanului este acum la un nivel scăzut”, se mai spune în text.

Jurnalistul italian Sandro Magister, chiar el un catolic conservator, care a dat în trecut publicităţii o serie lungă de documente autentice ale Vaticanului, a dezvăluit pe blogul său „Settimo Cielo” faptul că cardinalul Pell ar fi autorul acestui memoriu.

„A vrut să-l public”, a declarat joi Sandro Magister pentru Reuters.

George Pell, care a petrecut mai mult de un an în închisoare înainte de a fi achitat de acuzaţiile de abuzuri sexuale în Australia natală, a murit marţi seara într-un spital din Roma în urma unei insuficienţe cardiace.

Părintele Joseph Hamilton, secretarul personal al cardinalului Pell, a refuzat să comenteze informaţia publicată de Magister, spunând într-un mesaj că „sunt mai preocupat de durerea mea”.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat că nu doreşte să facă niciun comentariu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare