Judecătorul Clarence Thomas de la Curtea Supremă a SUA a primit mult mai multe cadouri de la diverşi binefăcători bogaţi decât se ştia până acum, arată dezvăluiri publicate joi de portalul de presă online ProPublica, preluat de Reuters si Agerpres.
Sursele organizaţiei non-profit respective arată că din 1991, când a ajuns la instanţa supremă, Thomas a beneficiat de 38 de vacanţe, 34 de zboruri cu avioane sau elicoptere private, peste zece bilete VIP la evenimente sportive, inclusiv într-o lojă, sejururi în staţiuni din Florida şi Jamaica şi o invitaţie permanentă la un club de golf de lux.
ProPublica informase din mai că Thomas, unul din cei şase magistraţi conservatori dintre cei nouă ai Curţii, a omis să declare public voiaje de lux pe care le-a acceptat zeci de ani de la miliardarul Harlan Crow din Dallas, cunoscut ca donator pentru Partidul Republican. Judecătorul nu a anunţat nici o tranzacţie imobiliară avantajoasă realizată de mama sa.
Spre deosebire de alţi membri ai sistemului judiciar federal din SUA, judecătorii de la Curtea Supremă nu sunt supuşi niciunui cod de conduită etică, deşi sunt obligaţi să facă publice anumite informaţii financiare.
După ce în ultimele luni au apărut dezvăluiri despre Thomas şi alţi magistraţi, comisia juridică a Senatului american a aprobat în iulie un proiect de lege care ar impune un cod etic şi pentru instanţa supremă. Iniţiativa, promovată de democraţi, a fost trimisă plenului, însă având în vedere opoziţia din partea republicanilor, are puţine şanse să fie adoptată.
Judecătorul Samuel Alito, membru al Curţii Supreme, şi-a exprimat luna trecută opinia în ziarul Wall Street Journal: „Nicio prevedere din Constituţie nu le dă (parlamentarilor) autoritatea de a reglementa Curtea Supremă – punct.”. Democraţii din comisia juridică i-au cerut ulterior preşedintelui Curţii Supreme, John Roberts, să asigure recuzarea lui Alito în orice speţă viitoare referitoare la legiferarea de către Congresul SUA.
ProPublica a dezvăluit că şi Alito a omis să declare o călătorie din 2008 în Alaska la bordul unui avion privat al unui manager de fond de investiţii, în contextul în care unele interese de afaceri ale acestuia ajunseseră în faţa Curţii.
Mesele şi alte forme de „ospitalitate personală”, cum ar fi cazarea în reşedinţa privată a cuiva, nu trebuie declarate în general, dar Conferinţa Judiciară – forumul care decide politicile pentru justiţia federală – a înăsprit recent reglementările privind exonerarea de această răspundere. Noile prevederi impun inclusiv declararea transportului cu avioane private.
Roberts a afirmat încă din mai că instanţa pe care o prezidează are în vedere măsuri pentru „aderarea la cele mai înalte standarde de conduită”.
În iunie, când şapte din cei nouă magistraţi ai Curţii Supreme şi-au depus declaraţiile financiare anuale, inclusiv veniturile din alte surse şi cadourile, aşa cum sunt obligaţi să facă unii înalţi oficiali guvernamentali, Thomas şi Alito au obţinut amânări de până la 90 de zile.