CSM propune desființarea instanțelor militare

Horațiu Dumbravă, membrul CSM prezent joi la ședința de bilanț a Curții de Apel (CA) Suceava, a declarat că se are în vedere desființarea instanțelor militare din toată țara și înființarea unor complete specializate, transmite Agerpres.

El a spus că instanțele militare pentru care CSM intenționează să propună desființarea sunt Curtea de Apel Militar București, precum și tribunalele militare Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și București.

”Ca să aveți o imagine, un judecător de la Curtea de Apel Suceava soluționează pe lună, în afara vacanței judecătorești, peste optzeci de dosare, un judecător militar soluționează per lună, la Iași, de exemplu, 1,9 dosare sau la Cluj 1,5 dosare. La București, e adevărat că sunt mai multe, opt dosare pe lună. Trebuie să echilibrăm munca judecătorilor pe toate palierele, inclusiv la instanțele militare și avem în intenție acest lucru. Mai bine, spre exemplu, ducem un post de la aceste instanțe militare, prin desființare, la Judecătoria Botoșani care a avut încărcătură pe judecător, în 2014, 1.806 dosare”, a spus Dumbravă.

El a arătat că s-a discutat deja acest subiect în cadrul CSM și va fi avansată ”cât de curând” o propunere în acest sens.

”A apărut, ca un fetiș, cum că Tratatul de aderare la Alianța Nord Atlantică nu ar permite acest lucru. Nu este adevărat. Dacă citim cu atenție Legea cadru 362 din 2004, nu se face referință la existența instanțelor militare”, a spus Dumbravă, adăugând că CSM va propune existența unor complete specializate pentru militari la instanțele ordinare, inclusiv la Înalta Curte.

”Instanțele militare nu au efectiv de lucru. Trebuie să vă imaginați că în anul 2014 nu au avut niciun rechizitoriu de soluționat, trimis în 2014. Este inadmisibil, dacă ne gândim în raport cu celelalte instanțe cum e Curtea de Apel București, care are dosare extrem de complexe în penal, dar nu numai în penal. Trebuie să facem propuneri, iar Parlamentul să intervină”, a mai spus Dumbravă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare