Home Analize Croații aproape să rămână fără vize pentru America

Croații aproape să rămână fără vize pentru America

0

Croaţia a făcut marţi un nou pas către intrarea în programul Visa Waiver după ce a semnat un acord de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor pasagerilor, au anunţat ministrul de interne croat Davor Bozinovic şi ambasadorul american la Zagreb Robert Kohorst, relatează agenţia de ştiri croată Hina conform Agerpres.

Semnarea documentului este un pas major către ridicarea obligativităţii vizelor, a declarat ambasadorul american. Pas cu pas, Croaţia a făcut tot ce era necesar pentru a se califica pentru programul Visa Waiver, adăugând însă că mai sunt lucruri de făcut pentru a încheia acest proces.

Documentul a fost semnat în două locaţii, la Zagreb şi la Washington, de ministrul Bozinovic şi de un oficial de rang înalt din cadrul Direcţiei vămilor şi protecţiei frontierelor din SUA, Pete Flores.

Documentul furnizează o bază legală pentru schimbul de date privind pasagerii în scopul depistării, investigării şi altor activităţi legate de prevenirea terorismului şi altor infracţiuni grave transfrontaliere, a spus Bozinovic.

Robert Kohorst a afirmat că Croaţia şi SUA cooperează pe deplin ca parteneri şi că guvernul croat şi ministerele sale au investit mult efort pentru anularea obligativităţii vizelor.

„Finalizăm chestiuni tehnice zilnic pentru a obţine ridicarea obligativităţii pentru cetăţenii croaţi”, a dat asigurări Bozinovic.

El a reamintit că luni el şi cu ambasadorul SUA au vizitat Centrul de ştiinţe criminalistice al Ministerului de Interne, prilej cu care Kohorst a dat asigurări presei că obligativitatea vizelor va fi ridicată în curând, dar nu înainte de 31 decembrie.

Ad

Exit mobile version