Croația, coronavirusul și joaca cu anticipatele

Parlamentul Croaţiei s-a autodizolvat luni, dând curs propunerii făcute săptămâna trecută de guvern, în vederea organizării de alegeri legislative până cel mai târziu în 12 iulie, transmite Reuters.

Preşedintele croat Zoran Milanovici urmează să anunţe săptămâna aceasta data scrutinului parlamentar. Cele mai probabile date sunt 28 iunie sau 5 iulie, dar există şi opţiunile 21 iunie şi 12 iulie.

Cele mai recente sondaje de opinie arată că partidul de guvernământ Uniunea Democrată Croată (HDZ, de centru) are un uşor avantaj în faţa principalei formaţiuni de opoziţie, Partidul Social Democrat.

Alegerile din Croaţia fuseseră iniţial programate la toamnă, dar aprecierea pentru HDZ a crescut în contextul numărului relativ redus de cazuri de coronavirus la nivel naţional, iar mulţi observatori consideră, potrivit Reuters, că partidul de guvernământ urmăreşte să profite electoral de faptul că epidemia de COVID-19 a fost ţinută sub control.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Extindere rețea de apă și canalizare în comuna Obârșia de Câmp, județul Mehedinți

    Primarul comunei Obârșia de Câmp, Marinela Dumitrele, a semnat...

    Pavilionul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, renovat

    Pavilionul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin are o nouă înfățișare...

    Lavrov: Americanii vor să preia Nord Stream și să domine piațele energetice

    Statele Unite declară că vor să preia gazoductele Nord...

    Ucraina mai are bani pentru Armată până in iunie

    Fondurile Ucrainei pentru armată s-ar putea epuiza încă din...

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Articole relationate

    Categorii populare