Home Analize Croația a intrat în Schengen, dar Slovenia vecină ar putea reintroduce controale...

Croația a intrat în Schengen, dar Slovenia vecină ar putea reintroduce controale la frontieră din cauza migranților pe care Austria nu vrea să îi vadă

0

La un deceniu după aderarea la UE, Croaţia intră la 1 ianuarie 2023 atât în zona euro cât şi în spaţiul Schengen, ceea ce îi aduce numeroase avantaje, în special comerciale, dar apartenenţa la spaţiul european de liberă circulaţie implică pe de altă parte provocarea de a controla frontiera externă a UE, notează agenţia EFE.

 Croaţiei îi va reveni sarcina de a proteja o frontieră externă a UE cu o lungime de peste 1.350 de kilometri, aflată pe ruta balcanică a migraţiei clandestine dinspre Orientul Mijlociu către vestul Europei.

Poliţiştii croaţi s-au remarcat prin violenţe comise asupra migranţilor pe care i-au descoperit trecând graniţa pe teritoriul croat. Din acest motiv ONG-ul croat Centrul de Studii pentru Pace (CMS) s-a declarat împotriva primirii Croaţiei în Schengen, denunţând faptul că la frontierele croate sunt încălcate sistematic drepturile omului prin returnări ilegale şi violente ale migranţilor peste graniţe.

Conform datelor Ministerului de Interne de la Zagreb, de la începutul acestui an au intrat în Croaţia circa 36.000 de migranţi ilegali, cu 145% mai mulţi faţă de anul 2021.

Prin urmare, Slovenia vecină deja membră a Schengen a avertizat că după intrarea Croaţiei în acest spaţiu de liberă circulaţia ar putea introduce controale la frontiera croată în cazul creşterii presiunii migratorii.

Specialişti ai Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) au participat la antrenarea a circa 6.000 de poliţişti croaţi care vor controla graniţele cu Bosnia (1.011 kilometri), Serbia (318 kilometri) şi Muntenegru (23 de kilometri)

Ad

Exit mobile version