Home Economie Agricultura CRIZA PORCILOR. După pestă A APĂRUT și ANTRAXUL

CRIZA PORCILOR. După pestă A APĂRUT și ANTRAXUL

0

Se fac mai multe anchete în Botoşani, după ce într-o gospodărie din oraşul Săveni a fost înregistrat un caz de antrax la un porc. Conducea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentului trebuie să se asigure că nu există pericol de transmitere a bolii, transmite Mediafax.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, Minodora Vasiliu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că au fost demarate anchete după ce la sediul DSVSA s-a prezentat proprietarul unui porc sacrificat, care a vrut să facă o analiză a cărnii. În urma testelor s-a stabilit că animalul a fost infestat cu antrax, iar toate persoanele care au intrat în contact cu carcasa de porc şi animalele din gospodăria proprietarului au fost testate şi vaccinate.

„Proprietarul unei exploataţii non-profesionale s-a prezentat la laboratorul sanitar-veterinar cu o probă de guşă de la un porc pe care l-a sacrificat din propria iniţiativă, spunând că acel porc a fost tratat cu antibiotic timp de trei-patru zile şi că nu a răspuns la tratament. A hotărât să îl sacrifice, dar îşi dorea foarte tare să afle care este diagnosticul. Am preluat proba, s-au făcut analize inclusiv cea pentru pestă porcină africană care a ieşit negativă. în schimb a ieşit pe culturi Bacillus anthrachis (antrax – n.r.). S-a eliberat de buletin de analiză pentru glos- antrax ceea ce înseamnă o formă a antraxului, cu localizare glosofaringiană, întâlnită foarte rar la porc, se mai numeşte şi angină cărbunoasă pentru că speciile cele mai receptive sunt bovinele ovine şi caprine”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, Minodora Vasiliu.

Ad

Exit mobile version