Serviciile de ambulanță din 17 județe au rămas fără buget pentru luna septembrie, iar activitatea va fi asigurată doar din fondul de rezervă al Ministerului Sănătății. Printre acestea, Argeş, Bacău, Braşov, Hunedoara, Timiş și Tulcea. În lipsa unei rectificări bugetare, începând cu 1 octombrie ambulanțele vor interveni doar la urgențele de cod roșu, avertizează la RFI, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța, Gheorghe Chiș. Acesta îi cere președintelui Nicușor Dan să intervină de urgență.
„Am întocmit o situație privind lipsa de buget cu care se confruntă serviciile publice de ambulanță în această perioadă, respectiv în trimestrul patru. Am constatat că avem 17 servicii de ambulanță care au o descoperire financiară pe luna septembrie, luna în curs. Celelalte servicii de ambulanță au bugetul suficient pentru luna septembrie”, spune președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța, Gheorghe Chiș.
Potrivit acestuia,„pentru aceste județe care au probleme financiare, s-au găsit soluții împreună cu Ministerul Sănătății, pentru a li se face decontarea, la sfârșitul lunii septembrie, a unor plăți pe care le-au efectuat în cursul lunii septembrie, în așa fel încât să nu fie periclitată activitatea medicinei de urgență prestată de ambulanță. (…) Fiecare serviciu de ambulanță care nu are buget la acest moment, prin înțelegere cu furnizorii de servicii privind reparații, aprovizionări cu medicamente, combustibil și materiale sanitare, toate acestea se pot factura prin factură proformă și apoi transmise la Ministerul Sănătății”, spune liderul Federației.
Însă, „aceasta este o măsură de urgență pentru județele cu probleme, dar problema este mult mai gravă. Începând cu 1 octombrie nu se pot continua aceste forme de înțelegeri. Contravine și legii bugetului, pentru că nu poți să te înhami la o plată când tu nu ai bani. (…) Începând cu 1 octombrie, pentru că atunci începe trimestrul IV”, mai spune Gheorghe Chiș.
Acesta a adăugat: „Noi tot așteptăm de trei-patru luni de zile să avem un guvern care să poată să facă rectificări bugetare. Noi în fiecare an eram în perioada asta de care depindeam de rectificări bugetare, dar cel puțin știam un lucru, există un guvern care poate să emită ordonanță de urgență. (…) Serviciile publice de ambulanță din România au o singură sursă de finanțare, bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății. Depindem sută la sută de rectificarea bugetară”.
