Home Economie Criza italiană

Criza italiană

0

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Bernd Riegert

Două bănci italiene au fost salvate cu bani de la buget. Credibilitatea uniunii bancare a UE are de suferit. Acesta este rezultatul recentei salvări a depunătorilor din Italia.

Länderfinanzausgleich Symbolbild Geldscheine Spritze (imago)

Din nou, plătitorii de taxe din Europa s-au văzut nevoiţi să suporte costurile salvării a două bănci insolvente. Agitaţia e mare fiindcă după marea criză bancară din 2009 Europa a promis: „Nu se va repeta”. Dar agitaţia e gratuită fiindcă asanarea celor două bănci regionale nu constituie un caz pentru Uniunea Bancară Europeană.

Cele două bănci au fost închise la ordinul Băncii Centrale Europene, în calitatea sa de organ de control. Autoritatea UE de asanare a băncilor a decis apoi că cele două bănci regionale nu sunt relevante nici pentru sistemul bancar italian şi nici pentru cel al UE. De aceea, nu se pune problema ca ele să fie salvate din fondul comun european existent. Această decizie a oferit posibilitatea ministrului de Finanţe italian să lichideze băncile falimentare potrivit legislaţiei italiene în domeniu. În acest scop, Italia va cheltui de la buget până la 17 miliarde de euro. Aşadar, contribuabilul italian va plăti în final pentru afacerile neprofitabile ale băncilor şi nu cel european.

Contribuabilii europeni sunt solicitaţi

Astfel, promisiunea din 2009 a fost încălcată doar la nivelul Italiei şi nu a UE în ansamblu. Guvernul italian argumentează că nu-i poate lăsa baltă pe depunătorii şi debitorii celor două bănci, fiindcă aceasta ar putea afecta grav economia regiunii Veneto şi ar putea destabiliza întreg sectorul bancar italian dacă ar provoca o fugă a capitalului. De aceea, cele 17 miliarde necesare finanţării unei insolvenţe ordonate sunt bani bine investiţi. În cele din urmă, Comisia Europeană, care a trebuit să aprobe contribuţia italiană pentru lichidarea celor două instituţii bancare, şi-a însuşit poziţia guvernului de la Roma.

Pentru observatorii din Bruxelles, şi mai ales pentru eurodeputaţii critici, acţiunea precipitată de la finele săptămânii trecute nu e de bun augur. Fiindcă din perspectiva lor, statul italian, băncile şi instituţiile UE au intrepretat şi croit în aşa fel regulile Uniunii Bancare, încât la final tot statul trebuie să suporte creditele neperformante. Aceasta ar putea fi un precedent periculos, în condiţiile în care mai există câteva bănci şi în Italia şi în alte state ale UE care se află în pragul falimentului. Acestea pot spera acum că şi ele vor fi salvate cu banii contribuabililor, deşi regulile UE îi obligă mai ales pe proprietarii băncilor şi pe depunători să suporte paguba.

Cresc datoriile Italiei

Din punct de vedere politic e de înţeles de ce încearcă guvernul italian să-i cruţe pe cei cu conturi la Banco Populare din Piacenza şi la Banca Veneta. Fiindcă aici nu este vorba de speculaţii aventuriere făcute de manageri lacomi ci de mici întreprinderi care au achiziţionat obligaţiuni emise de băncile falimentare. Singura problemă reală este aceea că statul italian se îndatorează suplimentar pentru salvarea celor două bănci, în condiţiile în care datoriile sale sunt de pe acum uriaşe. Guvernul italian a cheltuit deja în trecut sume mari pentru salvarea altor bănci aflate în dificultate, vezi cazul „Monte dei paschi di Siena”. În plus, probabilitatea cheltuirii altor miliarde pentru salvarea sectorului bancar naţional este mare. Creditele neperformante se ridică la 330 de miliarde de euro, reprezentând 18 la sută din total. În Germania, ele însumează doar 2,5 la sută iar media pe UE este de 5 procente.

În Spania, guvernul s-a decis pentru o altă metodă de intervenţie: El a desfiinţat Banco Popular la începutul lunii cu ajutorul instituţiei UE de la Bruxelles special înfiinţată în acest scop. A existat o co-responsabilizare a proprietarilor băncii şi a marilor depunători. După aceea, banca a avut acces la fondurile europene de ajutor şi astfel, implicit, la banii plătitorilor de taxe europeni.

Promisiuni zadarnice

Promisiunea că nu se va mai recurge la banii contribuabililor pentru salvarea băncilor nu poate fi deci respectată. În plus, niciun stat suveran nu va ceda dreptul de a interveni în favoarea băncilor care i se par importante. Şi în Germania sunt folosite fonduri de la buget pentru salvarea unor bănci aflate în dificultate. Un astfel de caz este HSH Nordbank, care a ajuns în prag de faliment din cauza unor speculaţii. Potrivit estimărilor, landurile federale Hamburg şi Schleswig-Holstein au ajutat din 2008 banca cu 14 miliarde de euro. Acum urmează a fi găsit un cumpărător. În cele din urmă, operaţiunea de salvare va fi una scumpă şi îi va afecta şi pe plătitorii de taxe, fiindcă banca aparţine între timp în mare proporţie statului.

Uniunea Bancară a UE nu poate împiedica salvarea băncilor falimentare cu bani de la buget. Ea a stabilit doar un set de reguli obligatorii care urmează a fi testate acum de Italia, Portugalia, Grecia, Spania, Germania şi mulţi alţii. Abia apoi se va putea vedea dacă este de dorit şi are sens o aprofundare a Uniunii Bancare printr-o asigurare comună a depunerilor în zona euro.

 

Ad

Exit mobile version