Criza e doar pentru cetățean: Băncile au ajuns în rai cu profiturile din creșterile de dobânzi

Băncile europene se bucură de cele mai ridicate profituri de dinainte de criza financiară globală, beneficiind de pe urma majorărilor fără precedent de dobânzi, care au dus la creşterea veniturilor din creditare. Problema este cât poate dura această situaţie, se arată într-o analiză realizată de Bloomberg.

Zece din cele mai mari bănci ale regiunii au raportat până acum majorarea veniturilor nete din creditare în 2022 cu 16%, la nivelul record de 120,8 miliarde de euro (131,6 miliarde de dolari), alimentând cele mai ridicate profituri ale lor din 2007, majorând dividendele şi răscumpărările de acţiuni. În condiţiile în care dobânzile ar urma să crească în continuare, directorii, de la Deutsche Bank AG şi până la Nordea Bank Abp, spun că vremurile bune nu s-au încheiat încă.

La prima vedere, băncile europene traversează o perioadă fastă: înăsprirea politicii monetare, menită să ţină sub control inflaţia, le permite să obţină mai mulţi bani de pe urma creditării, transmiţând în acelaşi timp doar o mică parte din majorările de dobânzi către depozite. Diferenţa dintre cele două este cunoscută ca venitul net din dobânzi, şi este în creştere. Totuşi, în acelaşi timp, ratele mai ridicate ale dobânzilor afectează companiile şi clienţii de retail, la fel ca şi inflaţia şi temerile privind recesiunea.

Aceste evoluţii evidenţiază perspectiva intrării în incapacitate de plată a multor firme şi o retragere a celor care fac împrumuturi masive, ceea ce ar putea afecta în viitor bilanţurile băncilor.

„După mulţi ani de scăderi ale veniturilor, băncile au revenit pe creştere. Aceste evoluţii ar urma să continue anul acesta în zona euro, dar nu vor dura la nesfârşit. Dacă dobânzile cresc la un nivel ridicat, se va opri majorarea veniturilor deoarece reevaluarea se apropie de final sau vom vedea alte efecte negative, cum ar fi depozite mult mai scumpe”, a explicat Francois Lavier, de la firma Lazard Freres Gestion din Paris.

Hot this week

Topics

Mai mult

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare