CRIZA CHINEZEASCĂ/ Cu toate că altor țări le cere să nu facă acest lucru, FMI solicită Chinei să stimuleze consumul

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că China ar trebui să-și folosească spațiul fiscal pentru a stimula consumul, deoarece se confruntă cu o încetinire economică determinată de reinstituirea măsurilor de carantină pe fondul COVID-19.

Doamna Georgieva a spus că statul chinez are un spațiu amplu de politică fiscală și monetară pentru a contracara acest lucru, dar ar fi de preferat să stimuleze consumul. „Ceea ce vedem în China este că scade consumul, nu se reface atât de puternic pe cât este necesar”, a declarat Georgieva într-o conferință de presă, la reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale. „Așadar, în loc să muți bani în investiții publice, mutați-i în buzunarele oamenilor, astfel încât să existe mai mult dinamism provenit din sporirea consumului”, transmite Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare