Home Analize Cristoiu: Rudolph Giuliani şi-a asumat un gest public prin trimiterea unei Scrisori...

Cristoiu: Rudolph Giuliani şi-a asumat un gest public prin trimiterea unei Scrisori autorităţilor române

0

Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat acid reacţiile din România pe tema scrisorii trimise de Rudolph Giuliani.

Redăm opinia publicată de Ion Cristoiu pe blogul său:

„Am urmărit noul Tărăboi dîmboviţean poreclit Scrisoarea lui Rudolph W. Giuliani cu surîsul dat de convingerea nestrămutată că despre tot ceea ce se întîmplă azi a scris cîndva I.L. Caragiale. Unul dintre năravurile presei româneşti de ieri, de azi şi de mîine, satirizate de cel mai mari gînditor al media autohtone, constă în isteria care pune stăpînire asupra scrisului cînd e vorba de o întîmplare folosită pe post de ciomag de părţile politice în dispută. Sub puterea isteriei, precum Pămîntul din The 100 sub valul Praimfaya, tot ceea ce dă unicitate scrisului la gazetă dispare, spulberat:
Prioritatea acordată faptelor, minima logică, minimul bun-simţ, minima luciditate, teama de ridicol.

Trimisă în 22 august 2018 şi publicată în premieră şi în exclusivitate, luni, 27 august 2018 de Mediafax, Scrisoarea a împărţit presa, politica şi opinia publică din bodegi în două tabere:
Una chitită pe minimalizarea personalităţii lui Rudolph Giuliani pe cale de a deveni un soi de om al străzii din New York.
Alta preocupată de a exagera personalitatea lui Rudolph Giuliani pe cale de a deveni astfel purtătorul de cuvînt al lui Donald Trump.

Despre prima tabără a scris Silviu Mânăstire, pe site-ul PS News, un articol exact în ironia sa chirurgicală: Ţînţarii din presa dîmboviţeană îl bîzîie pe Giuliani. N-are rost să mai fac eu vreo referire la penibilul asumat de persoane cel puţin dubioase precum Cristian Diaconescu, iepurele Elenei Udrea, iscălitorul poziţiei contracost potrivit căreia Giuliani e un nimeni sau de persoane al căror creier e virusat politic precum George Maior.

Cauza maximei pierderi a lucidităţii stă în punctul de plecare al semnificaţiei date Scrisorii.
Ca şi epistolă iscălită de McCain, dezvăluind un fapt unic în istoria omenirii – un muribund căruia îi stă gîndul pe patul de moarte din America, la Codruţa Kovesi din România care nici măcar ibovnică între două avioane nu i-a fost, ca să facă parte din filmul vieţii, revăzut de un om pe cale de a-şi da duhul, Scrisoarea lui Rudolph Giuliani a fost abordată şi de o tabără şi de alta de pe o poziţie comună:
Cea descrisă de mine pînă acum ca fiind poziţia babuinilor numiţi români pentru care orice text care vine din străinătate, dar mai ales din lumea Marilor puteri, are forţa cutremurătoare a unor Table ale Legii.

Scrisoarea adresată preşedintelui Republicii, preşedinţilor celor două Camere şi premierului aparţine unei personalităţi indiscutabil.
A vedea în ea un fel de semn ceresc, de mesaj trimis de Dumnezeu din cer poporului român şi al cărui tîlcuri îşi bat capul să le deşluşească preoţii şi preotesele din presă şi din politică, e o nouă dovadă că noi nu ne vom lecui în veci de năravul temenelelor faţă de Alţii, de la Înaltele Porţi, fie aceştia şi portari.

Atît presa anti-Binom, cît şi presa pro-Binom, deşi despărţite de o ură feroce reciprocă, au dat scrisorii aceeaşi semnificaţie:
Cea de Semn venit din cer.

Aşa se explică incredibila năpustire a Presei pro-Binom asupra lui Rudolph Giuliani pentru a-i minimaliza personalitatea. Convinşi că Scrisoarea e un fel de mesaj trimis românilor din Înalturi, jurnaliştii pro- Binom din presă şi guriştii de pe reţele sociale, s-au străduit să micşoreze ceea ce ei au considerat a fi impactul iniţiativei asupra poporului român. De aici axioma că Scrisoarea trebuie să fie un soi de hîrtie igienică de minimarket pentru poporul român, deoarece nu e produsul convingerilor lui Giuliani, ci al unei negustorii de parale.

De cealaltă parte s-a scos în relief legătura dintre Giuliani şi Trump, sugerîndu-se o intervenţie mascată a Administraţiei Republicane în confruntarea politică românească în chestiunea Protocoalelor.
Din punct de vedere oficial, e o manipulare. Şi dacă ar fi scris pe Facebook textul fiica lui Trump, gestul nu avea puterea unei intervenţii oficiale. Pe drept cuvînt, Ambasada SUA şi Departamentul de Stat s-au grăbit să precizeze (la cerere, atenţie!) că e vorba de poziţia unei persoane private. Cei care au întrebat asta din România s-au dovedit încă o dată babuini. Era limpede că indiferent de dedesubturi, Scrisoarea n-are nici o legătură cu poziţia oficială a SUA.

Din denunţarea slugărniciei noastre naţionale faţă de tot ce vine de la noii Stăpîni ai lumii mi-am făcut o credinţă.
Scrisoarea lui Giuliani descrie realitatea unor abuzuri denunţate şi de mine.
Asta nu înseamnă că o voi trata altfel decît alte şi alte intervenţii din afară în bătăliile politice din România sau, mai precis, faţă de alte şi alte momente în care babuinii de la noi, împărţiţi în două cete, disputîndu-şi banana de la îngrijitor, au prezentat poporului român orice adiere drept uraganul de care trebuie să ne ascundem.

De la indicaţiile date poporului român de tupeistul Klemm pînă la articolele de cîntare a Codruţei Kovesi din presa străină, am considerat năravul de a folosi străinătatea în disputele interne drept o nenorocire a destinului românesc.
N-o să mă apuc eu să fac din Scrisoarea lui Giuliani un mesaj scris pe boltă cu fulgere de foc de Atotputernicul.
Repet ceea ce de atîtea ori am spus şi scris:
Orice fapt şi orice cuvînt despre noi apărut în străinătate trebuie abordate cu calm, cu luciditate, sub semnul minimului orgoliu naţional.

Întorcîndu-ne la fapte, cum ne-a învăţat Nae Ionescu, se cuvine a remarca următoarele:

1) Rudolph Giuliani nu s-a rezumat la enunţarea unei păreri despre abuzurile din România. El a făcut un gest:
A trimis o scrisoare Preşedintelui, preşedinţilor celor două Camere şi premierului.

După trecerea în revistă a gravelor abuzuri comise de Binomul SRI-DNA, cu accent deosebit pus pe Protocoale, Scrisoarea purcede la cîteva îndemnuri adresate Guvernului României pentru corectarea relelor comise de domnia Binomului şi pentru preîntîmpinarea altora în viitor:
„Amnistie pentru cei acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA.”
Înfiinţarea uni Comisii independente „formată din judecători internaţionali şi experţi legali” care să examineze originile protocoalelor şi impactul lor.
Identificarea sutelor de dosare de la DNA despre judecători.

Sînt şi alte îndemnuri.
De remarcat că îndemnurile sînt adresate exclusiv Guvernului. Scrisoarea a fost adresată şi Premierului. Înaintea lui Klaus Iohannis, a preşedinţilor celor două Camere, cel care trebuia să răspundă pînă acum Scrisorii e Guvernul României.
A făcut Guvernul aşa ceva?

2) Lobbyul pro Binom denunţă corupţia în numele investitorilor americani.
Deloc paradoxal că o Scrisoare a lui Giuliani invocă şi ea interesele investitorilor americani.

3) De acord că Scrisoarea ţine de un lobby plătit de cineva. Din România sau din afară. Dacă privim Documentul ca un fapt de propagandă internă românească, chestiunea are importanţă. E greu să dai greutate de adevăr unui text plătit. Dacă privim Documentul ca un fapt de politică externă, plata e lipsită de relevanţă. Indiferent decît s-ar fi plătit, important e că Rudolph Giuliani şi-a asumat un gest public prin trimiterea unei Scrisori autorităţilor române.

Pentru autorităţile române se ridică din acest punct de vedere cîteva probleme:

Cît de mare e influenţa lui Giuliani asupra administraţiei Trump, astfel încît dacă Guvernul nu se conformează riscăm anumite supărări?
Cît de hotărît e Giuliani să facă totul pentru a arăta că o Scrisoare a sa nu poate fi trecută cu vederea?
Altfel spus, indiferent c-a fost sau nu plătit, îşi consideră misiunea încheiată o dată cu trimiterea Scrisorii sau se va bate să arate altor clienţi că el chiar face ceva în cadrul lobby-ului?
Prin această Scrisoare, Giuliani ţine cont de nişte modificări ştiute de el în cadrul politico-administrativ faţă de realităţile din România, sau, dimpotrivă, încearcă să provoace aceste modificări?
În funcţie de răspunsul la aceste întrebări, care pot fi date doar după o analiză a unor informaţii pe care doar decidenţii le au, scrisoarea poate fi considerată un fapt politic sau un fapt de PR.
Pînă atunci trebuie remarcat o realitate tipic iarmarocului politic românesc:
Cel care tratează cu fundul Scrisoarea lui Giuliani e chiar Guvernul PSD!”

Ad

Exit mobile version