spot_img
3.5 C
București
joi, decembrie 26, 2024
AcasăAnalizeCristoiu, nou atac la Kovesi: Suita în copac se fudulește

Cristoiu, nou atac la Kovesi: Suita în copac se fudulește

-

Jurnalistul Ion Cristoiu face luni pe blogul său dezvăluiri despre anunțul făcut într-un interviu de șeful DNA, Laura Codruța Kovesi. Cristoiu se referă la anunțul lui Kovesi privind faptul că DNA face interceptarea convorbirilor telefonice.

- Reclama -

COMENTARIUL ȘI CONCLUZIA LUI ION CRISTOIU:

- Advertisement -

Unul dintre interviurile date de Codruța Kovesi în cadrul bizarei campanii de imagine din ultima vreme – trei interviuri într-o singură zi, declarată de Forbes România (adică de Cristian Burci, pentru că el e proprietarul revistei) cea mai puternică femeie din România și premiată de Grupul de Dialog Social drept cea mai intelectuală femeie din țară (cine dintre membrii Grupului are dosar la DNA?!) – se oprește la un moment dat la chestiunea interceptărilor din Dosarele DNA. Suita în copac (cum dracu să nu-ți vină să te sui în copac, odată ce ești în același timp cea mai puternică femeie din România și cea mai intelectuală femeie din România, îți ridică ciorapii cicisbeul Dan Tapalagă și te încheie la corset camerista Sorina Matei!), s-a străduit să se fudulească și prin minimalizarea rolului jucat de SRI în Dosarele de corupție:
Realizator: În continuarea acestei întrebări, de la ascultători, ei se referă la interceptări realizate cu ajutorul SRI-ului şi, care, au stat la baza unor dosare şi, poate, acesta este motivul pentru care relaţia a fost caracterizată ca neortodoxă.
Laura Codruţa Kövesi: În primul rând, autorizaţia de interceptare a unei persoane se eliberează de către un judecător, care verifică şi, care, stabilişte dacă sunt întrunite condiţiile legale. Pot să vă zic că DNA are propriul serviciu tehnic prin care îşi poate realiza interceptările, nu în toate cazurile interceptările pe care noi le facem, le facem prin intermediul Serviciului Român de Informaţii, probabil este un element care nu se cunoaşte foarte bine în public.

Afirmația, făcută pe un ton tranșant, tipic unei persoane îmbătate de Putere, a stîrnit discuții în presă. Victor Ciutacu, de exemplu, scria pe blogul său:
În 2008, în singurul interviu live pe care (mi) l-a acordat, generalul Florin Coldea spunea apăsat că unica instituție abilitată legal să asculte telefoane e SRI. După șapte ani, Codruța Kovesi susține că și DNA interceptează legal. Dat fiind că nu dorm cu Monitorul Oficial sub pernă, m-ar putea lămuri doamna procuror-șef ce modificare concretă a legislației permite asta?

- Advertisement -

Nu e singurul care și-a pus întrebarea dacă s-a schimbat cumva Legea în materie de interceptări. Robert Turcescu s-a ocupat de asta într-una din emisiunile sale de la Nașul Tv. Eu însumi am scris pe blog că acum ne spionează nu numai SRI, dar și DNA.

Acum, sunt în măsură să precizez, bazat pe surse bine plasate, că suita în copac a mințit din nevoia de a se fuduli.
DNA nu interceptează telefoanele. Și din simplul motiv că doar SRI are drept legal de a intercepta telefonul unui suspect, după ce a fost găsit în baza de date. Interceptarea telefoanelor de către SRI poate fi cerută nu numai de către DNA, dar și de alte instituții, Parchetul General, de exemplu. Ea se face pe baza mandatului dat de un judecător. Semnalul – repet – primit în exclusivitate de SRI, singura instituție dotată tehnic și abilitată prin lege să intercepteze telefoanele mobile din România, e  trimis online beneficiarului. Acesta poate fi DNA, dar la fel de bine poate fi Parchetul General. Beneficiarul – DNA, de exemplu – se rezumă la înregistrarea convorbirilor interceptate de SRI. Dacă mandatul judecătorului prevede dreptul SRI de a înregistra și el convorbirea unui suspect, atunci SRI înregistrează convorbirea.
Nici vorbă, așadar, de interceptarea telefoanelor de către DNA.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img