spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeCristoiu îl ironizează pe Iohannis: Ar fi un excelent moderator tv. Mai...

Cristoiu îl ironizează pe Iohannis: Ar fi un excelent moderator tv. Mai ales că oricum nu face nimic ca președinte!

-

Jurnalistul Ion Cristoiu îl ironizează pe președintele Klaus Iohannis, într-o postare luni seară pe blogul său.

- Reclama -

Titlul comentariului lui Cristoiu:Klaus Iohannis ar fi un excelent moderator tv. Mai ales că oricum nu face nimic ca președinte!

- Advertisement -

Ei bine după ce-am urmărit Conferința de presă de la Cotroceni de luni seara, mi-am dat seama că am pe cine recomanda Realității Tv, ba chiar și tuturor televizunilor de știri pentru postul  de moderator:Pe Klaus Iohannis, spune Cristoiu, ironizând și emisiunea de vineri seară de la Realitatea Tv, în care a fost invitat fostul președinte Traian Băsescu.

COMENTARIUL LUI ION CRISTOIU:

- Advertisement -

Comentînd varza a la Cluj care a fost pînă la urmă întîmplarea de vineri seara de la Realitatea Tv, semnalam pe cristoiublog. ro de luni absența unui moderator, înțelegînd prin asta realizatorul emisiunii:
Așezat în capul mesei, moderatorul trebuie să fie în chip fundamental echidistant față de cele două părți în confruntare. Misiunea sa de esență e moderarea confruntării. Asta înseamnă intervenții decise cînd una dintre părți sare peste cal și chiar cînd dezbaterea lîncezește. Întocmirea de la Realitatea Tv, pentru că emisiune nu-i pot spune, s-a remarcat însă prin agresivitatea părtinitoare a celui care se numea moderator.

Ar fi trebuit să scriu și despre o altă datorie a moderatorului: Cea de a trage concluzii din cele spuse de părțile prezente la emisiune.

N-am făcut-o în Gîndul de luni, deoarece știam din experiență că un asemenea moderator e greu de găsit de orice televiziune din România.
Mă temeam că  mi se va răspunde cam așa de către mai marii Realității Tv:
Dacă te crezi așa de priceput, recomandă-ne un astfel de personaj în stare să stea și să-i asculte pe participanți fără să spună nimic, iar la finele emisiunii să tragă concluzii gen: Unii au zis că-i Hăis, alții că-i Cea.

Ei bine după ce-am urmărit Conferința de presă de la Cotroceni de luni seara, mi-am dat seama că am pe cine recomanda Realității Tv, ba chiar și tuturor televizunilor de știri pentru postul  de moderator:
Pe Klaus Iohannis.

De ce a ținut Klaus Iohannis conferința de presă?
Pentru a spune românilor poziția diferitelor partide în chestiuni precum Codul electoral, votul din Diaspora, ridicarea imunității parlamentare. Am aflat astfel de la șeful statului că partidele sunt de acord să finalizeze legislația privind alegerile parlamentare pînă la finele acestei sesiuni parlamentare.

Păi, asta o știam și fără consultarea de la Cotroceni. Pe de o parte pentru că toate formațiunile politice au interesul în finalizarea legislației pentru parlamentarele din 2015 și, după cum arată tradiția postdecembristă, cînd e interes comun partidele se înțeleg chiar dacă în alte chestiuni sunt dușmane, pe de alta, pentru că pînă la suirea în Deal toate partidele au declarat, pe toate canalele tv, că sunt de acord să finalizeze legislația pînă la finele acestei sesiuni parlamentare.

Atunci de ce le-a mai chemat sau mă rog, ca să țin cont de o excelentă observație a lui Dan Andronic, de ce le-a mai invitat? Voia să afle el direct de la partide ceea ce acestea au declarat și declară în presă de vreo două săptămîni.

De ce era nevoie de atîta bătaie de cap pentru a afla?
Nu-i era de ajuns revista presei, făcută zilnic de consilieri.
Una dintre marile probleme ale României de azi o constituie Revizuirea Constituției.
Despre această chestiune, cineva l-a întrebat pe președintele României.
A avut loc următorul dialog:
„Reporter (Denisa Pascu): Modificarea Constituţiei se mai poate în sesiunea aceasta parlamentară, din discuţiile pe care le-aţi avut?
Klaus Iohannis: Din discuţiile pe care le-am avut cu partidele, am tras concluzia că părerile sunt împărţite. Dacă este posibil să se mai finalizeze sau nu este posibil, eu cred că aici partidele trebuie să se pună un pic mai bine de acord, dacă se doreşte sau nu se doreşte acum, repede, o aprofundare pe acest subiect.”

Păi, sigur că părerile sunt împărțite.
Nu asta așteptam de la cel care se numește Președintele României, ci o părere proprie, dacă nu chiar o poziție fermă în chestiunea Revizuirii.
Ce mai încolo și-ncoace, televiziunile de știri și-au găsit moderatorul ideal.
Se numește Klaus Iohannis și e întîmplător președintele României.
Poate fi invitat oricînd să modereze un talk-show.
Mai ales că oricum nu face nimic ca președinte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img