Cristoiu: E o înțelegere între Ponta și Iohannis de transfer al Puterii prin intermediul lui Gabriel Oprea?

Jurnalistul Ion Cristoiu se întreabă duminică seară pe blogul săui daca e o înțelegere între Victor Ponta și Klaus Iohannis de transfer al Puterii prin intermediul lui Gabriel Oprea?

Scrie Cristoiu:

Într-un număr anterior al EVZ, scriam încă din titlu că Gabriel Oprea  ”e preparat ca să poată fi înghițit pe nemestecate de electoratul lui Klaus Iohannis.”

Mă refeream, desigur, la   incredibila campanie de presă din ultimul timp menită a-l prezenta pe Gabriel Oprea drept un Hercule al luptei împotriva corupției, un  Leonidas al Justiției amenințate de borfași, un  garant al statului de drept.

Observam că această campanie are drept scop rescrierea imaginii de pînă acum a Generalului pentru a  putea fi înghițit de electoratul lui Klaus Iohannis în eventualitatea unei treceri a UNPR de partea PNL.

Acum însă, văzînd propunerea lui Victor Ponta și presupunînd că  Klaus Iohannis îl va desemna interimar pe Gabriel Oprea, Operațiunea de rescriere  îmi apare ca pusă la cale în perspectiva acestui interimat, destul de lung, în orice caz, un interimat de peste o lună de zile, echivalent cu o funcție de premier, pentru o perioadă nemaintîlnită pînă acum în postdecembrism.

Interimatul lui Gabriel Oprea înseamnă o creștere spectaculoasă a puterilor lui Klaus Iohannis  față de PSD. În toată această perioadă, PSD va rămîne blocat în raport cu președintele, ca să nu mai spun că va rămîne blocat în general.

Pot crede că  Gabriel Oprea a fost preparat pentru acest interimat  cu mult înaintea Operații la genunchi a premierului.

Să fie  o înțelegere între Victor Ponta și Klaus Iohannis de transfer al puterii prin intermediul lui Gabriel Oprea?

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare