Cristinel Bîgiu, președintele suspendat al Consiliului Județean Buzău, judecat în trei dosare de corupție, și-a dat, miercuri, demisia din funcția de președinte al CJ Buzău susținând că face acest gest „la presiunea străzii care dorește schimbarea clasei politice”, transmite Agerpres.
Fostul președinte al CJ a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că se consideră nevinovat, ‘cel puțin în dosarul de la Tribunalul Călărași” pentru care a fost reținut și că dorește să revină în afaceri.
„Mă consider nevinovat în dosarul pentru care am fost reținut, sper să dovedesc în instanță acest lucru, în momentul acesta am încheiat cu viața politică și mă reîntorc în mediu privat”, a declarat Bîgiu.
El a susținut că și alți colegi din PNL, unde a activat timp de 17 ani, ar trebui să facă un gest similar.
„Dacă vorbim de moralitate și ei ar trebui să-și dea demisia, am făcut aceste lucruri alături de ei și ei cunosc cel mai bine problemele de campanie electorală”, a mai spus Bîgiu.
Cristinel Bîgiu a fost reținut pe 8 decembrie 2014 după ce a fost prins în flagrant luând mită suma de 70 000 de lei pentru atribuirea unui contract, fiind trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, conflict de interese în formă continuată și tentativă de spălare a banilor fiind plasat sub control judiciar, ulterior fiind judecat în alte două dosare de corupție.