Cristian Preda ii da sanse mici lui Traian Basescu

„Ion Iliescu, după ce a revenit în PSD, a fost înfrânt de Geoană. Deocamdată, foştii preşedinţi au fost fie perdanţi în competiţia din partid, fie nu au reuşit să facă un nou partid să se impună. Băsescu a ezitat, a spus că nu mai intră în partid, apoi a spus că intră, apoi a spus că nu mai intră iar. A ezitat. Vom vedea ce alege, eu continui să îl respect pe preşedinte. A fost un actor important, chiar scriu zilele astea un articol. Se mai întâmplă ceva, sunt preşedinţi care spun că nu vor să mai audă de politică şi se întorc. E cazul lui Sarkozy”, a declarat Cristian Preda, vineri, la Adevărul Live.”Să ştiţi că nu îl voi critica niciodată public. Ştiu că diferenţa de opinie e asumată greu în România, ideea e că suntem diferiţi şi putem avea viziuni diferite îi conduce pe mulţi la denigrarea celorlalţi. Cred că poţi să vezi diferit lucrurile fără să te gândeşti măcar că îl urăşti pe celălalt. Mi se pare ridicol ca, într-o societate europeană, să fie produsă atâta ură şi stigmatizare la adresa adversarilor”, a afirmat mai Preda, care a fost consilier prezidential al lui Traian Basescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare