Dragnea vrea transferarea atribuţiilor executive şi a celor generate de calitatea de ordonator de credite de la preşedinţii de CJ la administratorii publici.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, vineri, că funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean acumulează prea multă putere politică şi administrativă, el arătând că propune separarea funcţiei politice de cea administrativă în ceea ce priveşte preşedinţii de CJ, transmite Mediafax. 

”Vreau să explic de ce am ieşit cu această propunere şi de ce o susţin: ceea ce se vede la televizor în ultimele zile şi nu numai în ultimele zile, reprezintă efectul. O abordare serioasă are ca ţintă cauzele. Şi noi discutăm de două lucruri: există percepţia că este acumulată prea multă putere într-o funcţie, respectiv funcţia de preşedinte de CJ – şi politică şi administrativă. Şi în opinia mea, pe care o susţin şi care are din ce în ce mai mulţi susţinători, trebuie separate aceste două funcţii”, a spus Dragnea.

El a arătat că propune, totodată, transferarea atribuţiilor executive şi a celor generate de calitatea de ordonator de credite de la preşedinţii de CJ la administratorii publici.

”Practic, propun ca preşedinţii de CJ să aibă ca principală atribuţie aceea de a coordona şedinţele de CJ, de a le conduce şi de a aproba în Consilii politicile de dezvoltare ale judeţului, iar ele să fie puse în practică, în execuţie, de către administratorul public, care să ocupe această funcţie prin concurs. Nici nu e nevoie să modificăm legislaţia, pentru că există în legislaţie calitatea de administrator public”, a spus Dragnea

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić își anunță înfrângerea in alegerile parlamentare anticipate

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    Articole relationate

    Categorii populare