Cristian Pomohaci nu mai poate fi preot, dar poate lucra ca teolog laic

Fostul preot Cristian Pomohaci rămâne caterisit și nu mai poate sluji în biserică, a decis Consistoriul Mitropolitan de la Sibiu, hotărâre validată de Sinodul Mitropolitan condus de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

„Cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat astazi, 6 octombrie 2017, prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. (…) Pe baza abaterilor canonice reținute și a mărturiilor aduse în apărare, Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului (…) a hotărât: Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancțiunea: ‘DEPUNEREA (DESTITUIREA) DIN SLUJIREA CLERICALă’ (pierderea dreptului de a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfășura activități social-filantropice, culturale, educaționale sau de a fi cântăreț, dupa caz; activitatea și conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh), art. 4 (q) din Regulament”, se arată în comunicat.

Hotarârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă și irevocabilă (fără drept de recurs).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Articole relationate

    Categorii populare