Cristian Diaconescu (PMP București) cere un audit independent al sistemului sanitar

Cristian Diaconescu, prim-vicepreşedinte al PMP şi candidat la Senat, s-a pronunţat marţi pentru un audit independent al sistemului sanitar din România, pe baza căruia să se treacă la un program rapid de redresare a problemelor cu care se confruntă sistemul.

„O reformă a sistemului sanitar este un proces lung, presupune nu numai voinţă politică, dar şi un anume tip de investiţie. Din acest punct de vedere, astăzi, într-un moment de criză, trebuie adoptate măsuri şi luate decizii care să se aplice foarte rapid: un audit independent al sistemului sanitar din România”, a precizat Diaconescu marţi, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că acest audit ar trebui făcut cu sprijin internaţional, pe baza căruia să se contureze un program de redresare.

„Nu trebuie să evităm inclusiv sprijin internaţional din acest punct de vedere. Am ajuns la un nivel de neîncredere atât de mare încât avem senzaţia că Parchetul şi Justiţia sunt instituţiile care ar trebui să găsească răspunsuri în legătură cu ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar. Nu aşa este normal. Deci audit independent, profesionişti români, profesionişti din alte ţări, capabili să ne spună unde stăm. Sigur, sunt situaţii pe care le cunoaştem, dar un anume program de redresare a acestor situaţii rapid este necesar”, a afirmat Diaconescu.

În context, acesta a menţionat că reforma sistemului sanitar, „în mod necesar, este un domeniu care de foarte mult timp ar fi trebuit să fie abordat altfel”.

„Probabil clasa politică ar trebui să-şi ceară scuze cu umilinţă pentru modul în care s-a făcut că gestionează elemente fundamentale din acest sistem. Este în egală măsură important să discutăm despre chestiuni de organizare, de achiziţii, de numire. Medicii îşi fac datoria, personalul medical în egală măsură. Trebuie să le mulţumim cu tot respectul pentru dedicaţia şi profesionalismul lor”, a subliniat Cristian Diaconescu.

Material realizat de FLUX 24 Media Communications la comanda PMP București. COD AEP 11200012

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare