spot_img
vineri, 16 ianuarie, 2026
-3 C
București

Cristian Diaconescu: În șase luni – un an, Rusia va avea frontieră cu România

În șase luni-un an, Federația Rusă ar putea avea frontieră cu România, este de părere fostul ministru român de Externe, Cristian Diaconescu.

„Pentru cine reprezintă Statul Român și este atent la interesele de securitate ale Statului Român, nu numai ale vecinătății de care suntem legați mai mult sau mai puțin emoțional, Moldova este un caz critic astăzi. Aproape nu indrăznesc să spun că ar fi pierdută”, a spus Cristian Diaconescu în cadrul unei emisiuni la Nașul TV, conform independent.md.

Diaconescu a făcut referire și la deciziile luate săptămâna trecută la summit-ul Parteriatului Estic de  la Riga, hotărâri deloc favorabile ambițiilor proeuropene ale Republicii Moldova.

„Dacă ar fi să citesc cu un ochi cât de cât profesionist ultima decizie a Parteneriatului Estic luată în urmă cu o săptămână pare că marea problemă a Uniuni Europene și anume conflictul intern față de diversele vecinătăți a fost soluționat în dauna Moldovei. Moldova nu a reușit să mai facă un pas înainte, nici Georgia dealtfel, cum nici Ucraina”, a mai adăugat fostul ministru român de Externe.

Diaconescu consideră că lipsa unei coaliții de guvernământ prointegrare și ambițiile teritoriale ale Kremlinului, reprezintă o amenințare pentru Republica Moldova și avertizează ca în șase luni – un an, România va avea frontieră cu Federația Rusă.

„Moldova nu este astăzi condusă de o coaliție de integrare europeană și din acest punct de vedere, o repoziționare strategică a Federației Ruse este aproape inevitabilă. După părerea mea, într-un interval de șase luni – un an, Federația Rusă va avea frontieră cu România. Dacă nu, voi fi primul care va spune că am greșit și sper ca acest lucru să se întâmple”, a declarat Diaconescu.

Cristian Diaconescu a fost vicepreședinte al Senatului României, ministru al justiției în guvernul Adrian Năstase, ministru de externe în guvernele Boc și Ungureanu și consilier prezidențial al președintelui Traian Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Mossad la Miami pentru Iran

    Directorul agenției de informații israeliene Mossad, David Barnea, a...

    Șeful CIA la Caracas

    Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) a SUA, John...

    Spiegel: De ce vroiau naziștii Groenlanda

    În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regimul nazist...

    Americanii vor să exploateze cu rușii resursele din Arctica

    Cooperarea economică dintre Rusia și Statele Unite, în urma...

    Sorin Iliesiu cere canonizarea lui Eminescu

    Apel pentru canonizarea lui Eminescu c ă t r e Sfântul Sinod al...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Dvs, Domnule Prim Ministru, urâţi visceral poporul român

    de Adriana Stoicescu, judecător Domnule Prim Ministru, Pentru că nu mai...

    Articole relationate

    Categorii populare