Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei catre CSM in cazul violului de la Vaslui: Sa nu fim ridicoli!

Judecarea sub control judiciar a agresorilor din cazul de viol de la Vaslui este fără precedent, pentru că „lipsirea de libertate a inculpaţilor avea drept raţiune exact împiedicarea acestora de a agresa”, a spus miercuri, fostul ministru al Justiţiei, Cristian Diaconescu, fost judecător.

Diaconescu a făcut şi o remarcă la adresa Inspecţiei Judiciare din CSM: „Să nu fim ridicoli. La experienţa de mii de dosare pe care sunt convins ca o aveţi nu e nevoie de 90 de zile de inspecţie pentru a «analiza cazul»”.

„Am fost opt ani judecător în materie penală şi, în toata activitatea mea, nu am auzit de vreun magistrat care să fi pronunţat hotărâri, la un viol în grup, de genul celor luate la Vaslui. Pur şi simplu nu există aşa ceva. Lipsirea de libertate a inculpaţilor avea drept raţiune exact împiedicarea acestora de a agresa, în orice fel, partea vătămată şi familia acesteia. Privarea de libertate, în fazele de urmărire penală şi judecată, în astfel de cazuri de violenţă, nu are nicio legătură cu aşa-zisa «diluare a vinovăţiei» cum am înţeles din presă că apare în motivarea deciziei judecătorilor de la Vaslui. Toţi cei din CSM care aţi îmbrăcat roba ştiţi foarte bine acest lucru! Nu-i aşa?”, spune fostul ministru al Justiţiei, într-o postare pe Facebook.

„Fiţi conştienţi. În cazul de la Vaslui s-a creat un val enorm de nervozitate publică, uneori cu accente revanşarde, care riscă să spulbere inclusiv credibilitatea justiţiei. Acest sentiment chiar daca va fi estompat mediatic, în mintea oamenilor nu se va «dilua» fara intervenţia instituţională adecvată aşa cum se întâmpla oriunde în lume, pentru că nu este un exerciţiu de comunicare, ci dimpotrivă un caz tipic de manual la facultatea de drept. Absenţa unui răspuns judiciar corect pentru contracararea pericolului social concret al faptei a determinat răspunsul societăţii”, a mai comentat fostul ministru al Justiţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare