Home Analize Cristian Diaconescu: De la ministru în sus, cum să nu ştii o...

Cristian Diaconescu: De la ministru în sus, cum să nu ştii o limbă străină, chiar şi două? La consiliile europene, cel de la masă este la o distanţă de 5 metri de propria delegaţie. Cum facem? Aşteptăm să vină consilierul din spate? În exterior eşti singur

0

Cristian Diaconescu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, susţine că toţi demnitarii, ”de la ministru în sus”, ar trebui să vorbească măcar o limbă străină. Fostul ministru de Externe a explicat, la Prima TV, că la reuniunile europene, preşedintele, premierul sau ministrul stau la o distanţă de cinci metri de propria delegaţie, deci liderii politici nu se pot baza pe consilieri. ”În exterior eşti singur. Nici nu pot avea un dialog decât cu omologul meu, nu pot discuta cu cei din jur”, a explicat Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă e musai ca preşedintele României să vorbească o limbă străină. 

”De la ministru în sus, pentru a avea o eficienţă evidentă, cum să nu ştii o limbă străină? Chiar şi două. Vreau să vă spun un lucru: de la consiliile ministeriale – Afaceri Europene, Afaceri Generale, celebrul JAI – până la Consiliul European, în organizarea sălii, cel de la masă este la o distanţă de 3-4-5 metri de propria delegaţie. Dacă vreau să vin la dumneavoastră, să spun: ”Poate nu e momentul să discutăm de Schengen acum, dar garantăm cu toţii că peste două săptămâni se va întâmpla acest lucru”. Cum facem? Aşteptăm să vină consilierul din spate? Tot aud, atunci când candidaţii sunt prinşi în offside privind cunoştinţele de politică externă: ”Mă voi baza pe consilieri”. Nu există un astfel de nivel, decât interior – ţi se face dosarul de vizită, cum se spune. În exterior eşti singur. Nici nu pot avea un dialog decât cu omologul meu, nu pot discuta cu cei din jur. Atunci ţara de cine este reprezentată şi pe vocea cui pot conta?”, a explicat fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, la Prima TV. 

Ad

Exit mobile version