Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a afirmat că dacă tot se dă o luptă în Partidul Naţional Liberal ar vrea să fie o luptă pe identitatea partidului, între conservatori şi progresişti şi nu doar o bătălie pe funcţii.
”Dacă tot se dă o luptă acolo (n.r. în PNL) şi se dă o luptă care probabil se va amplifica în următoarele zile până la proporţii spectaculoase, eu aş vrea să fie o clarificare sau o luptă pe o miză mare, şi anume identitatea partidului. Dacă e doar o luptă pe cine prinde nişte posturi la guvernare şi cine rămâne în opoziţie sau vrea să rămână în opoziţie, asta mă interesează mai puţin, o luptă pe identitate, o luptă mai precis între conservatori şi progresişti, între oameni care sunt din filonul naţional, liberal conservator”, a declarat Crin Antonescu, duminică, la Antena 3 CNN.
El a precizat că preşedintele PNL, Ilie Bolojan, calcă pe urmele lui Traian Băsescu.
”Domnul Bolojan a făcut până acum, din punctul meu de vedere, să calce pe urmele lui Traian Băsescu cu arsenalul, cu instrumentele de propagandă şi cu armata de propagandă a lui Traian Băsescu să o facă liniştit, pentru că fiecare are de ales în viaţa asta. Dar această ambiguitate pentru Partidul Naţional Liberal la nivel identitar este pentru mine, ca alegător, de neacceptat şi cred că nu e benefică nici partidului pe termen mediu şi lung”, a mai afirmat fostul lider PNL.
Crin Antonescu a mai adăugat că are următoarele variante: ”ori construim o majoritate cu PSD-ul, ori construim o majoritate cu AUR, ori ne ducem la anticipate, ceea ce pare destul de greu”.
