8 C
București
luni, noiembrie 29, 2021
AcasăPoliticaCrin Antonescu nu vrea USR, dar îi place Cîțu

Crin Antonescu nu vrea USR, dar îi place Cîțu

-

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu este de părere că refacerea coaliţiei între PNL şi USR este „o variantă înfundată”, el susţinând că niciodată în cariera sa politică nu a văzut ostilitatea care există în acest moment între PNL şi USR. Fostul lider liberal crede că, şi refăcută „sub diverse presiuni”, coaliţia dintre PNL şi USR nu va rezista, transmite news.ro.

Se vorbeşte despre refacerea coaliţiei cu USR. Personal, cred că asta e o variantă înfundată. (…) Niciodată nu am văzut sau nu am simţit atâta ostilitate între două partide câtă există, de fapt, între PNL şi USR astăzi. Şi mă tem că, şi în ipoteza în care această coaliţie s-ar putea reface conjunctural, sub diverse presiuni în acest moment, ea nu are cum să dureze pentru că acolo, în interior, conflictele sunt fundamentale. În al doilea rând, există răspândită masiv în rândurile Partidului Naţional Liberal – şi cred că pe bună dreptate – o îndoială majoră în legătură cu capacitatea actului de guvernare, actului de administraţie la partenerii posibili sau partenerii foşti din USR, vezi guvernarea anului 2016, vezi guvernarea recentă la Ministerul Sănătăţii, vezi experienţele aproape traumatizante de pe la primăriile Sectorului 1 din Capitală sau Primăria Timişoara ş.a.m.d.”, a afirmat Crin Antonescu, miercuri seară, la Digi 24.

El a susţinut că argumentul conform căruia cele două formaţiuni politice sunt ambele de dreapta „nu stă în picioare”, el afirmând că „nimeni nu poate da un sigur element prin care USR să fie definit ca partid de dreapta”.  El a menţionat că Nicolae Ciucă este „o propunere interesantă, bună, dătătoare de speranţe” şi consideră că trebuie „să i se dea mai multă negociere pentru a explora variante”. Antonescu a precizat că nu l-a cunoscut pe Florin Cîţu, însă consideră că guvernul condus de acesta funcţionează.

„Cred că eforturile pe care premierul demis, premierul provizoriu şi preşedinte foarte proaspăt al PNL, Florin Cîţu, le depune, cred că e un om care sub un tir mediatic cum rar am văzut – şi am văzut destule, am suportat eu însumi destule – cred că e un om care a făcut eforturi şi face eforturi să se achite de aceste misiuni. Guvernul său, chiar aşa demis, a funcţionat şi funcţionează, poate cu sincope, poate cu măsuri discutabile, dar funcţionează”, a mai afirmat Crin Antonescu.

- Advertisment -
[td_block_1 custom_title="Must Read" limit="4" f_header_font_transform="uppercase" ajax_pagination="next_prev" category_id="" sort="" category_ids="10,9" offset="2"]