Home Economie Agricultura Crimeea, cerealele și Siria

Crimeea, cerealele și Siria

0

Crimeea a crescut în ultimul an exporturile de cereale către Siria, lucru care permite peninsulei, aflată sub sancțiuni, să-şi vândă produsele excedentare, iar președintelui sirian, Bashar al-Assad, îi garantează o sursă sigură de grâu – titrează Reuters. „Cel puțin zece nave au transportat circa 170.000 de tone de cereale în Siria, în perioada iulie 2017 – mai 2018, potrivit unor surse portuare” – mai scrie agenţia, amintind că, întrucât Crimeea se află sub sancțiuni occidentale după ocuparea sa de către Rusia în 2014, accesul produselor din peninsulă pe majoritatea piețelor de export este înghețat, scrie presa ucraineană conform Rador.

În același timp, cerealele din Crimeea sunt un sprijin pentru regimul Assad, deoarece propria producție de grâu a părţii siriene a avut de suferit din cauza războiului, iar producția de pâine în Siria este subvenționată de stat. Reuters aminteşte că livrările de alimente către Siria nu sunt interzise prin sancțiuni occidentale, însă restricțiile privind tranzacţiile bancare și înghețarea activelor l-au privat pe Assad de cooperarea cu mulți furnizori de cereale.

Potrivit unor reprezentanţi ai părţii ruse, creşterea exportului de cereale din Crimeea s-a datorat unei importante recolte favorizate de sprijinul oferit de Rusia peninsulei anexate, în timp ce alte surse ale Reutes susţin că schimburile comerciale cu Siria permit Crimeii să-şi vândă cerealele, care, din cauza sancțiunilor, nu mai pot fi exportate în alte state.

Ad

Exit mobile version