Home Analize Creșterea dolarului lovește România

Creșterea dolarului lovește România

0

Aprecierea dolarului ar putea putea determina creşterea facturilor la carburanţi, dar şi costuri mai mari de rambursare a datoriei publice şi creşterea datoriei publice raportate la Produsul Intern Brut, susţin economiştii consultaţi de Agerpres.

„Aprecierea dolarului în raport cu leul românesc (în convergenţă spre nivelul record înregistrat pe 12 iulie) a fost determinată, în principal, de dinamica cursului EUR/USD – practic USD/RON este un cross între EUR/RON şi EUR/USD. Pe parcursul ultimelor luni şi în ultimele zile dolarul american s-a apreciat comparativ cu moneda unică europeană (spre cel mai ridicat nivel din 2002), evoluţie determinată de o serie de factori, printre care se menţionează: perspectivele pe termen foarte scurt pentru politica monetară din SUA şi zona euro; acumularea de semnale de recesiune în ambele blocuri economice; gradul ridicat de incertitudine cu privire la dinamica economiei mondiale şi viitorul arhitecturii monetar-financiare internaţionale, mai ales în contextul tensiunilor geo-politice şi consecinţelor acestora – inclusiv separarea între lumea euro-atlantică (din care face parte şi România) şi blocul reprezentat de Rusia, China, Iran şi alte economii emergente”, susţine Andrei Rădulescu, director Analiză macroeconomică la Banca Transilvania.


„Posibile efecte ale unui dolar mai puternic, caeteris paribus, asupra economiei româneşti: costuri mai mari pentru importurile de materii prime cotate pe pieţele internaţionale în dolari, deci o inflaţie importată mai ridicată; adâncirea deficitului comercial şi a deficitului de cont curent, care ar putea pune presiuni suplimentare de depreciere asupra monedei naţionale, în general, un dolar mai puternic pune presiuni de devalorizare asupra monedelor ţărilor emergente; costuri mai mari de rambursare a datoriei publice şi creşterea datoriei publice (care include şi împrumuturi în dolari) raportată la Produsul Intern Brut (exprimat în lei)”, a spus Ciprian Dascălu.

Ad

Exit mobile version