spot_img
1.6 C
București
sâmbătă, decembrie 28, 2024
AcasăAnalizeCreșă renovată in Drobeta Turnu Severin

Creșă renovată in Drobeta Turnu Severin

-

Lucrările de renovare și modernizarea la clădirea Creșei nr.4-„Căsuța Poveștilor”, din Drobeta-Turnu Severin s-au încheiat, iar copiii au revenit în unitate, în cele mai sigure și moderne condiții. 

- Reclama -

Clădirea a fost reabilitată complet, cu fonduri europene dar și cu bani din bugetul local al primăriei. 

- Advertisement -

S-au realizat ample lucrări de eficiență energetică, a fost înlocuit acoperișului, tâmplăria de la uși și ferestre și s-a realizat anveloparea întregii clădiri. Totodată, s-au efectuat lucrări pentru conformarea clădirii la cerințele ISU, inclusiv scară exterioară, instalație de detecție la incendiu, instalație de iluminat de siguranță și instalație de hidranți interiori și exteriori.

După un amplu program de reparații și modernizare, creşa respectă toate standardele educaționale. Pentru acest proiect, am obținut finanțare europeană și am alocat și resurse din bugetul local. Intenționăm să inaugurăm și creșa pe care am construit-o în zona Parcului Tineretului, rezolvând astfel, problema cererii crescute pentru locurile din creșe,” a declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin.

- Advertisement -

Unitatea a fost racordată la rețeaua de gaze iar cu ajutorul panourilor solare și fotovoltaice, aceasta a devenit independentă în ceea ce privește o parte din energia electrică și apa caldă. La toate acestea, se adaugă lucrările realizate la interiorul clădirii, pe care municipalitatea le-a realizat cu fonduri din bugetul local și care au cuprins finisajele interioare și renovarea băii.

Este o investiție necesară, pe care am așteptat-o, copiii aveau nevoie de noi condiții, acum ne bucurăm de o clădire modernă, complet reabilitată. Creșa are o capacitate de 40 de locuri, copiii din creșă au fost mutați pe perioada desfășurării lucrărilor iar acum s-au reîntors,” a precizat Alisa Alstani, directorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin.

Creșa a fost modernizată cu fonduri europene în valoare de 3,8 milioane de lei. În total, 4 creșe au fost modernizate și reabilitate la Drobeta-Turnu Severin, iar alte două au fost construite de zero. Una dintre acestea, creșa din zona Parcului Tineretului este pregătită să găzduiască primii copii și urmează să fie inaugurată în următoarele săptămâni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img