Crapă Parchetul lui Kovesi

Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș a susținut la Aleph News că la numirea fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi în fruntea Parchetului European au fost vicii de procedură: „Vă pot spune că au fost niște vicii de procedură. Primul om care va fi trimis în judecată de EPPO, dacă atacă chestia aia, crapă tot”.

Am întrebat diplomați din 2004-2005, de unde a venit chestia că România este cea mai coruptă? A venit chestiunea cu corupția pentru că am fost societate comunistă și unde a fost comunism a fost o problemă. Doar dacă te uiți în istoric ce s-a întâmplat după 2000, a fost o problemă cu o comisie Europeana din perioada respectivă care a fost acuzată de corupție și a și demisionat și atunci ca să găsească pe cineva și mai negru decât ei, au spus avem corupție în România și s-a mers pe chestia asta. Dacă te uiți la numere nu este mai multă corupție aici decât în altă parte. Că trebuia să te lupți cu ea este adevărat. O combați cum o combate toată lumea Dar asta nu înseamnă că faci din asta singurul obiectiv național și de nu știu câți ani de zile, deja de 20 de ani imediat în care noi tot luptăm cu corupția și încă nu am terminat. Păi înseamnă că este o problemă. Mai este un amănunt interesant aici. Toată lumea s-a mirat De ce din 2015 până în 2016 încrederea în Uniunea Europeană a scăzut enorm în România. 25%.În aceeași perioadă a scăzut încrederea în justiție cu 13 la sută, mediafax a publicat o știre cea mai mare scădere de încredere la nivelul Uniunii Europene într-o instituție într-un an a fost cu justiția în România. Când scade încrederea în justiție când tu ai milioane de cauze de dosare în fiecare an și la instanță și la parchete, ai milioane de oameni care într-un fel sau altul sunt implicate fie pe parte penala, civilă, administrativă care o fi și tu nu vorbești de ani de zile decât ia-l pe ăla și omul nu simte că îi se face dreptate la nivel personal, că asta se întâmplă, încrederea scade, dar scade și încrederea in UE cu ea. Și aici avem o problema asta, a afirmat Terheș.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare