„Orchestra Română de Tineret, creată de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, este mai mult decât o orchestră…“, este și impresia pe care au trăit-o probabil cele două doamne, cel puțin una îmbrăcată într-un deux pieces chiar elegant, ambele trecute bine de prima tinerețe, care stăteau în fața mea la concertul din Viena. Cercei de aur, coafură cochetă, aparat auditiv, cucoanele așteptau nerăbdătoare să înceapă concertul. Vorbeau în dialect vienez și destul de tare, încât nu am putut să nu aud ce-și spuneau. Cea din stânga, către cea din dreapta: „ce frumoasă tunică roșie au instrumentiștii… și ce tineri sunt… iată husarii, precum era bunicul“. Eu, am ciulit urechile! „Te înșeli, draga mea, sunt austrieci, nu vezi fetele că sunt în alb… Sunt chiar ai noștri: rot-weiß-rot (roșu-alb-roșu sunt culorile steagului Austriei)!“
„Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică (…). Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, (…)“, se mai poate citi pe www.orchestratineret.ro!
Am asistat la concertul Orchestrei Naționale de Tineret a României (Nationales Jugendorchester Rumäniens), sub bagheta maestrului Cristian Mandeal la Viena. M-am bucurat că iată, nu trece anul, fără o prezență românească pe scena celebrei Săli Mari Aurii a Musikvereinului din Viena, acolo unde au loc concertele festive de anul nou.
Lume bună, sală plină, deși afișele au lipsit, aplauze pe măsura interpretării, care s-a bucurat de un mare succes. Orchestra Română de Tineret sau Orchestra Națională de Tineret a României, www.jeuneusse.at a apărut alături de Cvartetul Wave, www.wavequartet.com, condus de Bogdan Băcanu. Programul concertului de la Musikverein din 19.10.2018: Trei dansuri româneşti de Theodor Rogalski şi o prelucrare realizată de Cvartetului Wave a piesei Spices, Perfumes, Toxins pentru multipercuţie şi orchestră, de Avner Dorman, apoi Simfonia Manfred de Piotr Ilici Ceaikovski.
Clujenii din Orchestra „Transilvania“, care au concertat anul trecut la Viena, nu au putut fi confundați, deoarece au fost îmbrăcați… comme il faut. Precum toate orchestrele profesioniste care apar pe scena Musikverein și care nu doresc neapărat să fie confundate sau să pară altceva decât chiar sunt, adică un ansamblu de elită!
L-am întrebat pe Maestrul Mandeal, ce-i cu uniformele roșii și albe? Cu zâmbetul său larg, mi-a răspuns: „Maestrul Cazacu s-a ocupat“.
Livreaua desigur că nu-i completă fără galoane și fireturi. Tinerii instrumentiști nu au interpretat marșuri, precum fanfara militară la paradă și nici vre-un ceardaș avântat, astfel riscul real de a fi confundați cu niște cavaleriști probabil că nu a existat cu ocazia concertului vienez, dedicat Centenarului Marii Uniri.
O cămașă tip tunică, închisă la gât, de culoare roșie, nu-i nici port popular românesc și nici frac, bașca că amintește publicului… de husari, o categorie de cavaleriști, a căror origine se pierde pe undeva prin Prusia, Ungaria, Croația, Serbia și… România.
Pe timpul honvezilor în Ardeal, probabil că această tunică ar fi fost chiar… șic. (A.T.)