Home Analize CORESPONDENŢĂ DE LA ATENA DE LA DANIELA POPESCU: Grecia, calul troian rusesc...

CORESPONDENŢĂ DE LA ATENA DE LA DANIELA POPESCU: Grecia, calul troian rusesc în UE

0

CORESPONDENŢĂ DE LA ATENA DE LA DANIELA POPESCU
Avertizare strictă de la Berlin către Atena a adoptat purtătorul de cuvânt al doamnei Angela Merkel.Acesta a cerut guvernului grec să prezinte strategia pe economie și, mai precis, să -și îndeplinească obligațiile. *Astept, la fel că toți partenerii europeni, ca noua guvernare elenă să prezinte cat mai curând noua strategie pentru politică economică și fiscală,cu idei clare despre cum va continua acest program precum și faptul că Grecia își va îndeplini obligatiile*, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului, Stephen Zaimpergk. A mai adăugat că *Doar atunci partenerii europeni vor discută problema pe baza unor propuneri concrete.*
Victoria Syriza nu va afecta doar economia politică.Alegerile câștigate de stânga radicală Syriza se concentrează pe impactul pe care-l va avea GREXIS către economiile europene.Așa cum susține Bloomberg Business Insider, victoria Syrizei va afecta politica externă a Uniunii Europene în special legăturile cu Rusia și vecinii acesteia.
Deputații europeni SYRIZA au votat împotrivă acordului cu Ucraina,în toamna anului 2014, acord care a fost susținut de majoritatea deputaților din Strasbourg.Judecând după declarațiile recente ale liderului de SYRIZA, Alexis Tsipras, Grecia poate fi pregătit sa schimbe aceasta politică.
Revenirea la 751 de euro a salariului minim pe economie se află printre primele proiecte de lege ale guvernului a declarat ministrul muncii al Grecii, domnul Skourleti.

Discuție telefonică între Obama și Tsipras
În după-amiaza zilei de miercuri, președintele Barak Obama l-a felicitat telefonic pe primul ministru al Greciei, Alexis Tsipras.Acesta l-a felicitat pentru victoria Syrizei și l-a asigurat că va sprijini guvernul elen ,discutând despre cooperarea dintre miniștrii de Finanțe ale celor două țări.

Ad

Exit mobile version