Home Sănătate Copilul scos din puţ a fost detubat şi respiră singur

Copilul scos din puţ a fost detubat şi respiră singur

0

Copilul de un an şi opt luni scos din puţ a fost detubat şi respiră fără ajutorul aparatelor, dar este încă ţinut sub o uşoară sedare, a declarat, joi seară, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală, Raluca Alexandru, spunând că medicii speră că starea acestuia se va îmbunătăţi, transmite news.ro.

„Copilul a putut fi detubat şi acum respiră spontan, dar este ţinut încă sub o uşoară sedare. Pare că este prezent, urmăreşte cu privirea şi să sperăm că starea lui se va îmbunătăţii”, a declarat, joi seară, Raluca Alexandru.

Băieţelul este spitalizat în secţia de terapie intensivă a Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală, unde a fost ţinut pe aparate pentru ca plămânul în care sunt germeni să îşi revină sub tratament cu antibiotic. Purtătorul de cuvânt al spitalului afirma că despre o eventuală ameliorare se va putea vorbi după o săptămână de tratament.

Ad

Exit mobile version