spot_img
12.8 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăhighlightConturile secrete de la HSBC: Megascandal în Marea Britanie, în România liniște...

Conturile secrete de la HSBC: Megascandal în Marea Britanie, în România liniște mormântală

-

Scandalul privind banca HSBC a luat o turnură politică în Marea Britanie unde guvernul și opoziția s-au acuzat reciproc în legătură cu rolul băncii în înlesnirea evaziunii fiscale a clienților săi care se ridică la miliarde de lire sterline. Fostul președinte al HSBC între 2006 și 2010, Lordul Green, a fost ministru adjunct în guvernul de coaliție dintre Partidul Conservator și Partidul Liberal Democrat între 2011 și 2013, transmite RFI.Guvernul condus de David Cameron a trebuit să răspundă unei interpelări în parlament din partea opoziției Laburiste cu privire la rolul jucat de Lordul Green în scandalul uriaș care implică cea mai mare bancă din Marea Britanie într-o complicitate la evaziune fiscală pe o scară planetară.
Date divulgate ziarului Le Monde și văzute apoi de BBC relevă faptul că HSBC a ajutat extrem de numeroși clienți bogați din întreaga lume să evite plata impozitelor cu ajutorul filialei sale bancare din Elveția.
Oficiul fiscal britanic (HMRC) a intrat în posesia unui document bancar din 2010 cu numele a circa 7000 de clienți britanici ai filialei elvețiene, care aveau acolo depozite de peste 20 de miliarde de dolari, dintre care a identificat circa 1100 de evazioniști fiscali.HSBC a spus că între timp persoanele care și-au ascuns banii în Elveția au plătit statului britanic taxe, dobânzi și penalități în valoare de 135 de milioane de lire sterline (peste 200 de milioane de dolari).
Partidul Laburist a acuzat guvernul Cameron că atunci când a venit la putere în 2010 a intrat în posesia unui document care detaila amploarea evaziunii fiscale facilitate de HSBC și a cerut clarificarea a ce știa atunci guvernul despre aceasta.

Conturi secrete de 1,3 miliarde USD de la HSBC Elveția au legătură cu România

- Advertisement -

În România e tăcere. Circa 220 de clienţi ai HSBC Elveţia, cu conturi totale de 1,3 miliarde dolari, au legătură cu România, iar 11 au cetăţenie sau paşaport românesc, potrivit unui raport care incriminează instituţia bancară că a ajutat organizaţii criminale şi traficanţi să-şi ţină secrete depozitele şi identitatea, transmite Mediafax.
În funcţie de suma totală depozitată de clienţi în conturile HSBC din Elveţia în perioada 2006-2007, România ocupă locul 39, din 203 ţări, valoarea conturilor românilor pe care instituţia bancară le-ar fi ţinut secrete fiind de circa 1,3 miliarde de dolari, conform raportului publicat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ). Suma maximă dintr-un cont al unui client cu legături în România a fost, în perioada analizată, de 829,1 milioane de dolari, se arată în raport. Potrivit documentului, HSBC Private Bank, filiala elveţiană a băncii britanice HSBC, a ajutat peste 100.000 de persoane şi companii din 203 de ţări să eludeze fiscul, ascunzând identitatea deponenţilor. Raportul ICIJ are la bază o listă de clienţi ai HSBC furnizată de un fost angajat al băncii, Herve Falciani, care a părăsit instituţia în 2008. Clienţii elveţieni au depozitat cele mai mari sume în conturile HSBC în 2006-2007, valoarea totală a depozitelor însumând 31,2 miliarde de dolari, urmaţi de clienţi cu legături în Marea Britanie (21,7 miliarde de dolari), Venezuela (14,8 miliarde de dolari), SUA (13,4 miliarde de dolari), Franţa (12,5 miliarde de dolari) şi Israel (10 miliarde de dolari). În funcţie de numărul deponenţilor, România se află pe locul 62 în clasamentul ICIJ, cu 219 clienţi, încadrată de Luxemburg (222 clienţi) şi Insulele Cayman (212 clienţi). Topul este condus de Elveţia, cu 11.235 de clienţi cu legături în această ţară, Franţa (9.187 clienţi), Marea Britanie (8.844 clienţi) şi Brazilia (8.667 clienţi). Majoritatea datelor privind numărul de deponenţi se referă la perioada 1988-2007.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img