Controversatul MBS i-a piratat telefonul celui mai bogat om din lume

Telefonul miliardarului Jeff Bezos, patronul Amazon, ar fi fost piratat în 2018, în urma unui mesaj WhatsApp a fost trimis de pe contul personal al prințului saudit Mohammed bin Salman, potrivit unor surse citate de The Guardian. S-a întâmplat cu 5 luni înainte de uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, transmite Digi 24.

Mesajul criptat primit de pe numărul folosit de Mohammed bin Salman se pare că a inclus un fișier malware care a infiltrat telefonul lui Bezos, pe atunci cel mai bogat om din lume, arată rezultatele unei investigații digitale.

Potrivit acesteia, este „extrem de probabil” ca piratarea telefonului să fi fost făcută cu ajutorul unui fișier video infectat trimis din contul moștenitorului saudit lui Bezos, proprietarul Washington Post.

Cei doi au avut un schimb de mesaje pe WhatsApp, după care, în 1 mai 2018, a fost trimis acest fișier nesolicitat, potrivit unor surselor citate de The Guardian.

O cantitate mare de date a fost extrasă de pe telefonul lui Bezos în câteva ore, potrivit unei persoane apropiate investigației. Acestea nu au precizat însă ce date au fost luate din telefon sau cum au fost ele folosite.

Dezvăluirea ar putea ridica întrebări dificile cu privire la circumstanțele în care tabloidul american The National Enquirer a publicat detalii intime despre viața privată a lui Bezos – inclusiv SMS-uri – nouă luni mai târziu. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care telefonul lui Bezos a fost supus unei investigații digitale.

De asemenea, dezvăluirea ar putea pune noi întrebări cu privire la ce făceau prințul MBS și apropiații săi în lunile anterioare uciderii jurnalistului Washington Post Jamal Khashoggi.

Jurnalistul, un cunoscut critic al guvernului saudit, a fost ucis în octombrie 2018, la scurt timp după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, pentru reînnoirea vizei. El ar fi fost ucis de către o echipă de agenți saudiți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Orbán: Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac grav împotriva Ungariei

    Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac...

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    Articole relationate

    Categorii populare