Consulul Moldovei la Istanbul, reţinut în afacerea vizelor pentru arabi

Procuratura Generală și Serviciul de Informații și Securitate au declarat că Veaceslav Filip, consulul general al R. Moldova la Istanbul, reținut miercuri seară pe aeroportul Chișinău, este bănuit că a eliberat vize de ședere în R. Moldova, contra bani, unor cetățeni arabi, fără a ține cont de cele mai elementare măsuri de securitate, transmite Radio Europa Liberă.

Acţiunile consulului au facilitat tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova și a elementelor cu tentă teroristă, au mai informat cele două instituții, citate de IPN.

Procurorul general interimar, Eduard Harunjen, a precizat că nu numai Veaceslav Filip, dar și întreg personalul din misiunea diplomatică de la Istanbul erau implicați în această schemă care „a pus în pericol securitatea națională și internațională”, persoanele respective având posibilitatea de a călători mai departe în țările Uniunii Europene. Actele se eliberau în schimbul unor remunerări, în sumă de sute de dolari, a mai declarat Harunjen.

La rândul său, directorul SIS, Mihai Balan, a spus că „în nenumărate rânduri a atenționat Parlamentul și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) despre faptul că Consulatul de la Istanbul favorizează unele elemente cu tente teroriste, ce pot afecta atât imaginea țării, cât și securitatea acesteia”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Traducerea vizitei șefului CIA la Moscova

    „Trump se grăbește pe toate fronturile: încearcă să rezolve...

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare