Una dintre cele mai importante funcţii din instituţiile Uniunii Europene, cea de secretar general al Consiliului UE, va rămâne vacantă probabil timp de câteva săptămâni sau chiar luni, în contextul în care preşedintele Consiliului European Charles Michel cântăreşte opţiunile privind viitorul titular al funcţiei menţionate, notează joi politico.eu.
Diplomatul danez Jeppe Tranholm-Mikkelsen a anunţat la finalul lui martie că va părăsi postul de secretar general al Consiliului UE, el urmând să preia şefia diplomaţiei ţării sale de la 1 mai.
Fost ambasador la UE şi în China, Tranholm-Mikkelsen a deţinut funcţia din Consiliul UE începând din 2015, iar plecarea sa are loc cu mai mult de trei ani înaintea încheierii celui de-al doilea mandat de cinci ani, care ar fi expirat la 1 iulie 2025.
Întrucât nu există un secretar general adjunct care să asigure interimatul, până la desemnarea unui succesor postul de secretar general al Consiliului UE va fi asigurat de doi oficiali ai Consiliului: directorul general pentru politică generală şi instituţională Didier Seeuws va prelua aspectele politice, urmând să asiste şi la Consiliile Europene, în timp ce şeful Diviziei de dezvoltare organizaţională şi servicii, William Shapcott, se va ocupa de partea administrativă.
Este de aşteptat ca Charles Michel să continue consultările cu liderii statelor UE pentru a găsi o soluţie pe termen lung pentru succesorul lui Jeppe Tranholm-Mikkelsen.
Desemnarea acestui succesor, la fel ca toate funcţiile de top de la Bruxelles, trebuie să ţină cont de numeroşi factori, printre care experienţă, gen şi geografie. Unii oficiali europeni sunt de părere că acest proces de selecţie se va încheia înaintea Consiliului European extraordinar din 30-31 mai.
Printre numele vehiculate se află mai multe femei. Una dintre candidatele menţionate cel mai des este Luminiţa Odobescu, fost ambasador al României pe lângă UE şi în prezent consilier al preşedintelui Klaus Iohannis. Ea a activat şi ca preşedinte al unui grup al ambasadorilor ţărilor francofone la Bruxelles, ceea ce ar putea fi un avantaj întrucât ar trebui să lucreze îndeaproape cu Charles Michel, un belgian din comunitatea francofonă care este considerat aliat al preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Ambasadoarea Maltei la UE, Marlene Bonnici, care şi-a preluat funcţia în iulie 2020, după ce a ocupat-o şi între iulie 2012 şi iulie 2018, este o altă candidată potenţială dată fiind experienţa necesară pentru postul de secretar general al Consiliului UE.
Dintre candidaţii bărbaţi, numele ambasadorului francez la UE Philippe Léglise-Costa a fost vehiculat în 2020 înainte de a fi clar că Tranholm-Mikkelsen va obţine al doilea mandat. Unii oficiali europeni consideră că ar fi dificil pentru Charles Michel să nu îl aleagă pe Léglise-Costa dacă Macron face presiuni în acest sens, luând îl calcul că ambasadorul francez este unul dintre cei mai apreciaţi diplomaţi de la Bruxelles.