Consiliul Naţional al PSD a aprobat, vineri, organizarea în luna noiembrie a Congresului partidului, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, precizând că atunci vor fi votate structura de conducere şi modificările la statutul partidului.
Consiliul Naţional este reunit vineri şi sâmbătă, la Palatul Parlamentului.
Liderul PSD, Victor Ponta, a precizat recent că modificările la statutul PSD vor fi propuse de Consiliul Naţional în perspectiva Congresului, care va fi organizat la finele anului, cu excepţia celor privind interdicţia de ocupare a unor funcţii numite de către persoane aflate în diferite faze penale, care vor fi aplicate imediat dacă sunt avizate.