Home Mehedinți CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI, NOI CERERI DE FINANȚARE PE PNRR ȘI PNI “ANGHEL...

CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI, NOI CERERI DE FINANȚARE PE PNRR ȘI PNI “ANGHEL SALIGNY” 

0

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean de astăzi, a fost aprobat acordul de parteneriat între UAT Județul Mehedinți și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți (DGASPC) și proiectul “Reabilitare și modernizare Complexul de Servicii sociale pentru copii, Drobeta Turnu Severin”, în vederea depunerii cererii de finanțare a investiției în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Imediat după ce s-a votat proiectul în ședință, a fost depusă documentația. 

Proiectul presupune reabilitarea și modernizarea Complexului de Servicii sociale pentru copii, Drobeta Turnu Severin, aflat în curtea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, imobil care are o vechime de 65 de ani.

Proiectul elaborat pentru a fi finanțat în cadrul PNRR cuprinde lucrări precum refacerea șarpantei, a tencuielilor degradate, a trotuarelor, dar și montarea pompelor de căldură care să funcționeze alternativ cu sistemul centralizat de încălzire, refacerea instalațiilor electrice și de căldură, montarea de panouri solare și înlocuirea corpurilor de iluminat cu cele de tip LED, în vederea reducerii consumului de electricitate.

Practic, scopul proiectului este de a eficientiza clădirea din punct de vedere energetic, pentru reducerea cheltuielilor pe termen lung.

Valoarea totală a proiectului este de 12 081 786 lei, cheltuielile neeligibile fiind acoperite de la bugetul Consiliului Județean Mehedinți.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobat un nou acord de parteneriat între Consiliul Județean Mehedinți și Primăriile Malovăț, Izvoru Bârzii, Breznița Ocol, Ilovăț și Bâlvănești pentru obiectivul de investiții care vizează realizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor, precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale în cele cinci comune. Investiția va fi depusă spre a fi finanțată în cadrul Programului Național ”Anghel Saligny”.

“PNRR și PNI “Anghel Saligny” sunt două oportunități de investiții, atât la nivel național, cât și la nivel județean și le vom exploata, astfel încât să aducem cât mai multe fonduri în județul Mehedinți!, a declarat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version