Consiliul Județean Mehedinți anunță că a demarat procedura de înregistrare a circulației pe drumurile județene

Consiliul Județean Mehedinți a demarat procedura de înregistrare a circulației pe drumurile județene, proces care se desfășoară pe parcursul a șase luni.Procesul de culegere a datelor a datelor de trafic pe drumurile județene din Mehedinți se realizează în 47 puncte prin aparatul propriu al Consiliului Județean, acțiunea fiind organizată în colaborare cu CNAIR.

Astfel, începând de luni, 4 aprilie, în cele 47 de posturi pentru înregistrarea datelor se vor afla persoane care vor monitoriza în timp real traficul, pe categorii de vehicule, în intervalul orar 6.00 – 20.00.Acțiunea se va realiza șapte zile în lunile cu trafic mediu (aprilie, mai, octombrie, noiembrie), trei zile în lunile cu trafic maxim (iulie, august). Zilele în care se face recensământul sunt: 4 aprilie, 12 aprilie, 11 mai, 22 mai, 22 iulie, 7 august, 20 august, 6 octombrie, 19 octombrie, 10 noiembrie.Cunoașterea caracteristicilor traficului pe rețeaua rutieră este absolut necesară atât pentru fundamentarea și proiectarea investițiilor rutiere și a lucrărilor de întreținere și reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulației rutiere și urmărirea dinamicii de evoluție a traficului pe rețeaua rutieră, precum și pentru elaborarea de studii referitoare la evaluarea calității aerului, prin estimarea emisiilor generate de traficul rutier și a impactului asupra mediului.Vă informăm că această activitate nu va perturba circulația rutieră!, mai spune CJ Mehedinți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare